11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSportLegea privind diminuarea risipei alimentare, suspendată până în 31 decembrie. Care este...

Legea privind diminuarea risipei alimentare, suspendată până în 31 decembrie. Care este motivul

 Legea risipei alimentare a fost suspendată, temporar, de Guvern, pentru a pregăti un sistem „sustenabil și funcțional de aplicare", informează Guvernul, într-un comunicat.

„Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare va fi suspendată până la data de 31 decembrie 2017, urmând ca în această perioadă să fie clarificate unele prevederi și eliminate dificultățile de aplicare semnalate de reprezentanții asociațiilor din producția primară, procesare, comerț și ONG-uri care activează în acest sector", se precizează în comunicatul Guvernului.

Decizia a fost stabilită de Guvern printr-o ordonanță de urgență adoptată în ședința de vineri și va deveni aplicabilă începând cu intrarea în vigoare a actului normativ. 

Executivul precizează că prevederile Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare au intrat în vigoare începând cu 21 mai 2017, însă nu au fost aprobate încă normele de aplicare.

„În urma întâlnirilor organizate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu reprezentanții asociațiilor din sectorul alimentar în vederea elaborării normelor metodologice de aplicare, au fost semnalate o serie de disfuncționalități în aplicarea legii", mai informează surs citată, precizând că nu este foarte clar definit cine sunt operatorii economici care trebuie să aplice acest act normativ, prevederea din lege având caracter general.

Totodată, măsurile prevăzute în scopul diminuării risipei alimentare nu sunt în acord cu realitatea din România și nu au caracter imperativ clar, menționează Guvernul.

„Aproape de expirarea datei-limită de consum' este o sintagmă relativă, care poate varia foarte mult în funcție de specificul fiecărui produs. Prevederile referitoare la vânzarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție poate crea o rețea paralelă de comercializare a produselor agroalimentare care au fost supuse prevederilor referitoare la reducerea risipei de alimente. De asemenea, alte norme și prevederi legale trebuie armonizate cu aceste prevederi referitoare la comercializarea produselor cu 3% plus TVA din prețul de achiziție sau de producție", mai informează Guvernul.

Potrivit sursei citate, în Legea 217/2016 nu sunt prevederi clare referitoare la autoritățile care constată contravențiile și aplică sancțiunile, iar în bugetul pe anul în curs nu sunt prevăzute resurse financiare pentru aplicarea legii.

„Este necesară reanalizarea întregului text legislativ și modificarea lui, astfel încât să poată fi realizat un sistem sustenabil și funcțional de reducere a risipei alimentare. România trebuie să respecte recomandările Comisiei Europene, care și-a propus drept obiectiv reducerea risipei cu 50% până în anul 2030 și, implicit, diminuarea numărului de persoane afectate de lipsa de alimente", se precizează în comunicat.

Cele mai citite

Renunțarea la candidatul unic PSD-PNL poate declanșa criza politică. Luptele electorale din interiorul Coaliției pot afecta Guvernul

Președintele Klaus Iohannis, aflat acum în Coreea de Sud, pare să fie îngrijorat de modul cum va evolua relația PSD - PNL după ce...

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Aerisirea în baie și reguli generale pentru a funcționa optim

Umiditatea excesivă din baie poate dăuna atmosferei generale, dar și nivelului de confort resimțit. Așadar, aerisirea corespunzătoare este obligatorie - atât pentru a asigura...
Ultima oră
Pe aceeași temă