4.4 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSportLegea parteneriatului civil, RESPINSĂ în Comisia Juridică

Legea parteneriatului civil, RESPINSĂ în Comisia Juridică

Comisia Juridică a Camerei a respins, marţi, proiectul legii parteneriatului civil. Iniţiatorul Remus Cernea a arătat că sunt 800.000 de persoane care trăiesc în astfel de relaţii, informează Mediafax.

„Sunt 800.000 persoane din România care trăiesc în astfel de relaţii, legea este făcută fără discriminare şi se referă la persoanele care convieţuiesc împreună pe baza afecţiunii reciproce şi care nu se căsătoresc”, a spus Cernea.

El a explicat, ulterior, că este o falsă critică faptul că parteneriatul civil s-ar referi la persoane de acelaşi sex.

„Sunt persoane heterosexuale care au susţinut necesitatea acestui act normativ. Sunt şi parlamentari care trăiesc în cupluri din acestea, în uniuni consensuale, în parteneriate civile, care de facto există. Mai sunt persoane care au trecut prin experienţa nefericită a unei căsătorii, sunt multe divorţuri, sunt oameni care, trecând printr-un divorţ sau prin două divorţuri, nu doresc să se mai căsătorească, dar care au un partener cu care convieţuiesc şi pentru astfel de persoane legea este necesară”, a explicat jurnaliştilor Cernea.

Reprezentantul Asociaţiei Accept Florin Buhuceanu a arătat că este trist pentru familiile bazate pe uniuni consensuale, pentru aparţinătorii şi copiii lor că acest proiect a fost respins de deputaţii din Comisia juridică.

„O asemenea discriminare cu care operează parlamentarii din Comisia juridică perpetuează inegalitatea de tratament între familiile care trăiesc în uniuni consensuale, nerecunoscute de lege şi familiile bazate pe căsătorie. E trist în primul rând pentru aceste familii, pentru aparţinătorii lor, pentru copiii lor”, a adăugat el.

El a arătat că cei aproape 800.000 de români care trăiesc în diverse uniuni consensuale nu se regăsesc în actualul format juridic şi nu au suficientă protecţie. „Instituţia căsătoriei discriminează pe criteriul orientării sexuale, iar cea a parteneriatului civil nu face această diferenţă. Noi nu ne-am ascuns după deget, este o instituţie care vizează atât cuplurile heterosexuale cât şi cuplurile formate din persoane de acelaşi sex, în afara căsătoriei”, a adăugat reprezentantul Asociaţiei Accept.

Membrii comisiei au respins în unanimitate acest proiect.

Deputatul PSD Cosmin Necula a arătat că singura formulă acceptabilă este cea a relaţiilor între persoane cu sex diferit, iar copilul să trăiască în mediu familial”.

El a arătat că adoptarea acestui proiect ar duce la aglomerarea cadrului juridic.

Reprezentantul Bisericii Ortodoxe a spus că acest proiect este „o încercare de subminare a familiei tradiţionale şi încurajează căsătoriile între persoanele de acelaşi sex”.

„Adoptarea acestui proiect va avea efecte negative în privinţa psihicului copiilor şi este un atentat la valorile familiilor”, a mai susţinut el.

Propunerea legislativă prevede că parteneriatul civil este un contract încheiat, fără discriminare, între două persoane care decid să convieţuiască în baza afecţiunii, respectului şi sprijinului reciproc.

Acesta nu este prima încercare a deputatului Remus Cernea de a promova o astfel de lege, Parlamentul respingând o altă propunere legislativă pe aceeaşi temă în sesiunea trecută.

Cele mai citite

Nvidia domină sectorul AI: Investiții de 1 miliard de dolari în start-up-uri tehnologice în 2024

Nvidia și-a consolidat poziția de lider în industria AI, investind 1 miliard de dolari în preluarea și finanțarea a 50 de start-up-uri în 2024,...

Analist economic: Măsuri propuse pentru creșterea veniturilor bugetare în 2025

Adrian Bența propune majorarea TVA, accizelor și impozitarea mai strictă a IMM-urilor pentru a face față deficitului bugetar, potrivit unor declarații pentru Termene.ro. Analistul economic...

Rolex majorează prețul ceasurilor cu până la 8%

În 2025, Rolex a început anul cu o creștere semnificativă a prețurilor pentru unele dintre cele mai populare modele ale sale, influențată de creșterea...
Ultima oră
Pe aceeași temă