7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportLăzăroiu: Nu m-am născut ministru, mergem mai departe

Lăzăroiu: Nu m-am născut ministru, mergem mai departe

Fostul ministru al Muncii Sebastian Lăzăroiu a declarat, vineri seară, pentru MEDIAFAX, că respectă decizia premierului în cazul său, adăugând că nu s-a născut ministru şi afirmând: „Mergem mai departe”.

„Respect decizia premierului. Nu m-am născut ministru. Mergem mai departe”, a declarat Lăzăroiu, pentru Mediafax, comentând revocarea sa. El nu a dorit să facă alte declaraţii.

Premierul Emil Boc a înaintat preşedintelui Traian Băsescu cererea de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii, precum şi propunerea de numire a Sulfinei Barbu în acest post.

„În temeiul articolului 85 alineatul 2 din Constituţia României, premierul Emil Boc a înaintat preşedintelui României cererea de revocare din funcţie a domnului Laurenţiu Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. De asemenea, primul-ministru a înaintat preşedintelui României propunerea de numire a doamnei Sulfina Barbu în funcţia de ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale”, a anunţat, vineri, Guvernul.

Alineatul invocat prevede că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele privind revocarea lui Sebastian Lăzăroiu din funcţia de ministru al Muncii şi numirea Sulfinei Barbu la conducerea Ministerului Muncii, jurământul urmând să fie depus de către aceasta luni.

Cele mai citite

Junior Centenar: Programul de economisire pentru copii, ocolit de români. Sub 150.000 de beneficiari în 5 ani

Valoarea medie economisită per copil este de 3.592 lei Lansat în 2019, programul de economisire Junior Centenar, destinat copiilor din România, rămâne neatractiv pentru majoritatea...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă