30.3 C
București
luni, 15 aprilie 2024
AcasăSportLavinia Şandru: UNPR nu va vota în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu

Lavinia Şandru: UNPR nu va vota în favoarea suspendării preşedintelui Traian Băsescu

Vicepreşedintele UNPR Lavinia Şandru a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX că parlamentarii progresişti nu vor vota solicitarea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Şandru a afirmat că exprimă poziţia partidului şi reprezintă inclusiv poziţia parlamentarilor progresişti.

“Suntem împotriva suspendării preşedintelui pentru că asta nu înseamnă stabilitate. Noi suntem pentru stabilitate, noi ne-am înfiinţat pentru stabilitate şi suntem împotriva oricărei acţiuni care ar putea să producă instabilitate în România, inclusiv împotriva suspendării preşedintelui”, a susţinut Lavinia Şandru.

Ea a fost întrebată dacă această poziţie a fost convenită inclusiv de către liderul UNPR, Gabriel Oprea.

“Este poziţia partidului, sunt vicepreşedinte al partidului şi nu vorbesc în numele meu şi nici în numele meu ca parlamentar, că nu-s parlamentar”, a precizat Şandru. Ea a menţionat că această poziţie ar fi inclusiv a parlamentarilor UNPR, chiar dacă nu i se va pune nimănui “pistolul la tâmplă”, întrucât Constituţia spune că orice mandat imperativ e nul.

Parlamentul se va reuni, vineri după-amiază, pentru a dezbate şi vota solicitarea USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu.

Cele mai citite

Supradoza de siguranță

Încă dinainte de pandemie era cultivată până la obsesie tendința de-a născoci leacuri pentru tot felul de fleacuri. Nesiguranța ipohondrică e o bună metodă...

Liderii coaliției PSD – PNL discută listele pentru alegeri. Ar fi reanalizată și candidatura lui Cîrstoiu

Liderii coaliției de guvernare, PSD - PNL, au o ședință la mijlocul zilei de luni, 15 aprilie, în care ar urma să finalizeze listele...

Dumitru Buzatu, plasat în arest la domiciliu

Tribunalul Vaslui a decis, luni, plasarea în arest la domiciliu a fostului lider PSD Dumitru Buzatu, acuzat de luare mită, aflat până acum în...
Ultima oră
Pe aceeași temă