20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportJaqueline Cristian, învinsă în turul al doilea la Madrid

Jaqueline Cristian, învinsă în turul al doilea la Madrid

Rusoaica Anastasia Potapova a învins-o pe Jaqueline Cristian cu 7-5, 3-6, 6-2, în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Madrid.

Jaqueline Cristian (24 ani, 168 WTA) s-a înclinat după ceva mai mult de două ore de joc (2 h 10 min), notează Agerpres.

Jaqueline Cristian a reuşit 6 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Potapova a încheiat cu 2 aşi şi 9 duble greşeli, însă a avut procentaje mai bune la ambele servicii, precum şi la mingile de break, 61% pentru rusoaică, 25% pentru româncă.

Jaqueline Cristian s-a ales cu un cec de 27.045 de euro şi 35 de puncte WTA.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă