Oficial, premierul este încă în Turcia, se simte bine, după cum ne spune socrul său, și se va întoarce „din zi în zi“. Tot oficial, Victor Ponta comentează evenimentele din Grecia pe Facebook și își mustrează adversarii politici, începând cu fostul președinte, continuând cu actualul șef al statului și terminând cu opoziția doritoare să ajungă la putere.
Aici se încheie însă certitudinile. Liviu Dragnea admite că „nimeni“ din PSD nu știe când se întoarce Ponta în țară și că „toată lumea“ așteaptă momentul cu mare interes ca să afle „ce hotărăște“. „Când se întoarce, ne găsește aici“, a mai spus Dragnea, înainte să intre la a doua ședință a conducerii PSD la care în capul mesei a stat liderul UNPR, Gabriel Oprea.
Acesta din urmă, mai informat decât numărul doi din PSD, le-a transmis social-democraților că vorbește zilnic la telefon cu premierul, dar nu a putut preciza când se întoarce din Turcia. Cât despre Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, acesta a fost surprins, duminică, în aeroportul din Istanbul și, apoi, în avionul care zbura spre București, dar nu s-a grăbit să lanseze o dată a întoarcerii. S-a mulțumit să spună că premierul va reveni „în fruntea tuturor funcțiilor pe care le are“. Întrebat dacă evoluția din Grecia ar fi impus prezența șefului Executivului în țară, Sârbu a răspuns: „Acuma, dacă era premierul aici, ce făcea? Stătea în amândouă picioarele și spunea că e bine sau e greu în Grecia“.
Totuși, Ponta a simțit nevoia să invoce situația din țara lui Homer pentru a arunca săgeți spre adversarii politici și a sublinia cât de minunat merge economia în timpul guvernării sale: „Nici situația din Grecia, nici cea din Ucraina, nici războiul din Siria sau alte evenimente externe nu pot perturba direcția noastră pozitivă. Există însă și un pericol uriaș care poate strica tot, în buna tradiție a Meșterului nostru național Manole: bătălia haotică și irațională a unor români contra altor români, foamea oarbă de «ciolan» a celor care au mai fost la putere și au folosit-o rău sau a celor care au primit deja mult pe degeaba și vor și mai mult neavând habar ce să facă cu acea putere!“.
Ponta nu mai conduce Guvernul din 15 iunie, dată la care și-a delegat atribuțiile lui Gabriel Oprea.