4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSportInstituţiile publice, la plimbare cu "rabla"

Instituţiile publice, la plimbare cu „rabla”

Guvernul permite instituţiilor publice să cumpere automobile prin Programul de stimulare a înnoirii parcului auto din România, potrivit unei ordonanţe de urgenţă publicate joi în Monitorul Oficial, informează Agerpres.

Conform actului normativ adoptat în şedinţa din 6 decembrie, se introduce o nouă excepţie la interdicţia de a cumpăra maşini aplicată instituţiilor publice prin OUG 34/2009: „achiziţionarea de autoturisme în cadrul Programului de stimulare a parcului auto naţional (…)”.

De asemenea, noua ordonanţă de urgenţă aduce, pentru universităţile de stat, excepţii şi în cazul interdicţiei de a face angajări în sistemul public până la limita a 15% din posturile vacantate, limitare consfinţită prin OUG 34/2009.

Astfel, în cursul anului anului universitar 2010-2011, se pot scoate la concurs posturi de preparator universitar, lector, şef de lucrări, cu încadrarea în limita numărului de posturi vacantate prin ieşirea din sistem după intrarea în vigoare a OUG 34/2009.

Scoaterea la concurs a acestor posturi se va face prin ordin al ministrului Educaţiei, stipulează noua ordonanţă de urgenţă.

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

Antreprenorii mici, blocați în activitatea economică

Micii antreprenori cer o soluție rapidă pentru a-și putea continua activitatea fără impedimente legislative Intrarea în vigoare a Ordinului 181/2023 al Ministerului Afacerilor Interne (MAI)...
Ultima oră
Pe aceeași temă