In Italia, genul de politica dorit importat spre inradacinare de unii romani precum Dan Voiculescu, Gigi Becali si poate cativa altii ajunge in data de 9 aprilie in fata instantei de judecata. Pentru Silvio Berlusconi – personaj cu o avere estimata la 18 miliarde de euro si intrat in politica cu 12 ani in urma, in special pentru a-si proteja si extinde imperiul ridicat in buna parte in baza unor afaceri profitabile facute cu statul – a mai sosit si vremea confruntarii cu electoratul.
Berlusconi nu este nicidecum un lider politic conventional, ci insusi „boss-ul” sau „patronul” partidului sau, Forza Italia. Este pe deplin convins de capacitatile sale de a conduce o tara complexa precum Italia aidoma unei afaceri. Nu este un politician carismatic, dar este expert in crearea si inscenarea propriei imagini – cea a unui personaj cu exceptionale abilitati de comunicare, ajuns milionar, ' la Dallas, prin propriile sale puteri.
Palmaresul sau de premier, din 2001 incoace, este insa mai degraba unul al esecurilor, chiar si prin prisma mediului de afaceri. Sub aspectul a patru indicatori – anume nivelul tehnologic, calitatea institutiilor, performanta macroeconomica si competivitatea -, Italia a coborat, potrivit Forumului Economic Mondial, in perioada 2001-2004 de pe pozitia 21 pe 47. Ceea ce denota ca Berlusconi nu a avut o strategie economica dedicata depasirii problemelor structurale, de altfel mai profunde decat cele cu care se confrunta, concomitent, Germania sau Franta. Activitatea sefului Guvernului italian s-a bazat in mare masura pe improvizatie, in vreme ce o buna parte a pretiosului sau timp a fost pierdut ca urmare a eforturilor sustinute dedicate evitarii numeroaselor anchete penale ce-l vizau fie pe el, fie pe aliati de-ai sai. In cele din urma, Berlusconi s-a vazut nevoit sa recurga la modificarea legii pentru a scapa de o serie de acuze. Astfel, a fost decretata o amnistie fiscala referitoare la capitalul nedeclarat si transferat ilegal in strainatate. In fine, dupa un proces-maraton ce a durat nu mai putin de noua ani, un tribunal din Milano a decis, in septembrie anul trecut, sa-l achite pe Berlusconi de acuza de masluire, in perioada 1988-1995, a registrelor contabile apartinand imperiului sau Fininvest. Dosarul a fost respins in baza legii din 2002 (aprobata de Guvernul Berlusconi), conform careia falsurile contabile nu mai cadeau sub incidenta penala. Sentinta in cauza era cea de-a 12-a data in cadrul numeroaselor dosare inaintate impotriva lui Berlusconi, dar „neutralizate” pe parcursul anilor.
Berlusconi este determinat in a distruge autonomia justitiei – principalul scut protector al democratiei prevazut in constitutia postfascista din 1948. Planurile sale au mai vizat erodarea separarii puterilor in stat, dupa ce in prealabil reusise sa contopeasca puterile mediatico-politice intr-o maniera fara precedent si totodata uimitoare. Dat fiind ca italienii petrec mai mult timp in fata micilor ecrane decat orice alta natie europeana, oferta politico-culturala a celor trei canale nationale de televiziune a fost modelata, din 1983 incoace, dupa placul si agenda unui singur om. Cu sprijinul a diversi politicieni curtenitori, Berlusconi a reusit sa-si asigure in timp, anume din anii '80 incoace, un virtual monopol mediatic. Desigur, programele prezentate de posturile sale tv sunt incontestabil populare, iar nenumarati italieni il admira pentru indrazneala si smecheria sa. Pe de alta parte, UE nu s-a dovedit capabila sa puna capat actelor sale de destabilizare a echilibrului necesar bunei functionari a oricarei democratii. Din acest punct de vedere, seful Guvernului italian a avut parte doar de un singur episod jenant, anume in iulie 2003 (perioada in care tara sa detinea presedintia rotativa a Consiliului European), cand Berlusconi a fost interpelat de eurodeputatul socialist german Martin Schulz asupra motivelor pentru care Italia continua sa se opuna ideii introducerii unui mandat de arestare european valabil pentru o serie de fapte penale, printre care si coruptia. In replica sa antologica, Berlusconi a spus ca un producator de filme, buna cunostinta de-a sa, tocmai s-a apucat de o pelicula dedicata lagarelor de concentrare naziste: „Va voi recomanda pe dumneavoastra, Signor Schulz, pentru rolul de gardian al lagarului”.
Berlusconi va pierde, probabil, alegerile din 9 aprilie daca nu va reusi sa vina cu o surpriza de proportii pe ultima suta de metri. Oricum, ramane aproape de domeniul incredibilului faptul ca se bucura inca de sprijinul a peste 40% din electorat, in timp ce esecurile sale sporesc riscul ca eco-nomia tarii sa se prabuseasca in cele din urma aidoma celei argentiniene in anul 2000.
Comparativ cu Romania, Italia este, desigur, o tara mai sofisticata, dispunand de o cultura civica mult mai vasta, de institutii solide, in special justitia, apte in a face fata amenintarilor venite din partea puterii. Dar ramane interesant de observat cat de departe a putut ajunge Berlusconi si cat de incapabile s-au dovedit institutiile europene in a-i frana ambitiile. Acest aspect nu poate fi decat incurajator pentru toti acei romani care au acumulat, pana in prezent, suficienta putere culturala – fie prin detinerea unor echipe de fotbal emblematice, fie prin intermediul unor posturi tv ultrapopulare -, pentru ca premisele de la care a pornit Berlusconi au fost identice. Totusi situatia din Romania difera sub multiple aspecte. Un potential „Il Supremo” autohton ar duce lipsa de acei aghiotanti versati si disciplinati capabili sa creeze un partid de o eficacitate asemanatoare celei intalnite la Forza Italia. Desigur, unii dintre candidatii romani au dovedit deja ca poseda suficient din vulgaritatea lui Berlusconi sau din determinarea acestuia de a castiga indiferent de pretul platit, dar aspirantilor mioritici le lipsesc glamour-ul si aptitudinile de comunicare ale premierului italian.
Ca si Italia, Romania este un fel de eprubreta din care va rasari mai degraba o forma mutanta a democratiei decat originalul nascut din evolutia firescului politic. Actuala realiniere politica nu prea promite a avea un happy-end, deoarece fortele reformatoare inca se dovedesc mult prea lipsite de vlaga. Ceea ce ar putea impiedica, eventual, aparitia unui Berlusconi autohton este, pana la urma, numarul totusi redus al romanilor atat de bogati incat sa-si permita fara a clipi achizitionarea instrumentelor si produselor care au reprezentat secretul puterii si a succesului liderului italian.
