Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, la RFI ROMANIA, că rezultatul moţiunii reprezintă „o confirmare a unei degringolade în care se află actuala putere” şi că „urmează un guvern de serviciu”, care să asigure desfăşurarea alegerilor locale şi parlamentare, cele din urmă „poate devansate”, potrivit Mediafax.
Citeste si MOTIUNEA DE CENZURA A TRECUT. Ponta îşi va asuma conducerea Guvernului
„Degringolada partidului de la guvernare era vizibilă şi asta a dus la acest rezultat. Guvernul nu mai avea susţinerea necesară nici măcar în partidul de bază al alianţei puterii. Rezultatul e o confirmare a unei degringolade în care se află actuala putere. Urmează un guvern de serviciu, care să asigure desfăşurarea alegerilor locale şi parlamentare, poate chiar devansate, care să dea ţării un nou Parlament, cu o nouă majoritate, care să reflecte realitatea din ţară şi care să asigure continuitatea procesului de guvernare a ţării”, a spus Iliescu.
Întrebat dacă se gândeşte la un guvern de serviciu cu Victor Ponta în frunte, Iliescu a răspuns: „N-are importanţă cu cine! Un guvern care va avea o misiune absolut limitată, să asigure buna desfăşurare a alegerilor locale şi parlamentare, iar cele parlamentare, probabil chiar devansate şi care să dea ţării un nou Parlament, care să reflecte situaţia reală din ţară, opţiunea electoratului, care să aibă asigurată o majoritate stabilă pentru viitorul Guvern, pentru viitoarea guvernare”.
Chestionat în continuare dacă acest „guvern de serviciu” ar fi format de USL, Iliescu a răspuns că nu îl interesează asta, „e secundar”.
Solicitat să precizeze ce crede că va face preşedintele Traian Băsescu, Iliecsu a răspuns: „Poate se trezeşte, pentru că până acum a trăit într-un spaţiu virtual, nelegat de realităţile din ţară. Poate că-l trezeşte acest moment şi să nu mai facă jocuri care să ameţească… Altminteri, lucrurile sunt inevitabile, indiferent cum va manipula preşedintele acest moment. Deci urmează inevitabil un guvern de serviciu”.
Guvernul Ungureanu a căzut în urma adoptării moţiunii de cenzură, în Parlament fiind exprimate 235 de voturi „pentru”, 9 „împotrivă”, iar patru voturi fiind anulate.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis vineri partidelor invitaţii la consultări pentru desemnarea unui nou prim-ministru, discuţiile fiind programate să înceapă la ora 17.00.