16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSportIliescu: Guvernul să sprijine INS pentru finalizarea recensământului privind structura populaţiei

Iliescu: Guvernul să sprijine INS pentru finalizarea recensământului privind structura populaţiei

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, cere Guvernului să sprijine Institutul Naţional de Statistică să finalizeze recensământul în primul rând în privinţa populaţiei stabile de peste 18 ani, care ar ajunge la 15 milioane de persoane, astfel încât Curtea Constituţională să ţină cont de aceasta, potrivit Mediafax.

 

Iliescu scrie pe blog că, după aderarea României în Uniunea Europeană, peste 2 milioane de persoane se află în străinătate, dintre care o parte fie au renunţat la cetăţenie, fie şi-au stabilit domiciliu în stabil în străinătate, însă o mare parte şi-au păstrat dreptul de vot.

“Directorul Institutului Naţional de Statistică a menţionat că, în ceea ce priveşte populaţia – s-a înregistrat un total de circa 19 milioane locuitori – ceea ce este pe deplin realist. Cred că s-ar impune ca, de urgenţă, guvernul să dispună măsuri de sprijinire a Institutului Naţional de Statistică pentru finalizarea lucrărilor recensământului privind doar structura populaţiei, lăsând restul componentelor recensământului să se finalizeze când va fi posibil”, menţionează Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD susţine că din cifra de 19 milioane de locuitori existenţi în 2011, după “extragerea cifrei celor care nu au împlinit 18 ani – adică cca 4 milioane cetăţeni minori” se va ajunge la cifra “alegătorilor care pot figura pe listele permanente – adică circa 15 milioane alegători aflaţi pe teritoriul României”.

“Aceasta înseamnă că cei 8 milioane si jumătate de cetăţeni care au votat la referendum în ziua de 29 iulie 2012 reprezintă nu 50% plus 1, ci aproape 60% din corpul electoral – în ciuda boicotului organizat de domnul Băsescu şi susţinătorii săi (acţiune nelegală şi imorală, care, de altfel, a şi fost sancţionată de electorat printr-o prezenţă demnă de respect)”, mai spune Iliescu.

În plus, el a apreciat că, în situaţia în care INS ar putea prezenta o cifră oficială a celor peste 18 ani, “Curtea Constituţională este obligată – legal şi moral – să judece aceste fapte cu răspundere şi obiectivitate şi să valideze rezultatele referendumului din 29 iulie 2012”.

Cele mai citite

Încă o ediție a Eurovision cu scandal. Reprezentantul Olandei a fost exclus

Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă