15.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSportIliescu: Declaraţiile precum cele ale lui Urban, supărătoare şi periculoase

Iliescu: Declaraţiile precum cele ale lui Urban, supărătoare şi periculoase

Ion Iliescu a spus astăzi că declaraţiile precum cele ale senatorului Iulian Urban sunt „supărătoare”, dar şi periculoase prin efectul pe care îl pot avea în viaţa politică, relatează NewsIn.

Preşedintele de onoare al PSD a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la ambasada Norvegiei în memoria victimelor atentatelor de săptămâna trecută. Fostul preşedinte s-a arătat îngrijorat de ofensiva extremei drepte în Europa.

„Asistăm la un val de ofensivă a unei drepte agresive, antidemocratice, antipopulare, împotriva convieţuirii fireşti în societatea contemporană. Se reiau nişte teze ale anilor ’30 de rasism şi de ură împotriva altora, de alte etnii şi aşa mai departe. Este o gândire primitivă care e nocivă pentru zilele noastre”, a spus el.

Ion Iliescu a fost întrebat de presă ce părere are despre afirmaţiile senatorului PDL Iulian Urban. „Asta arată iarăşi limitele gândirii unora, adică acest individ, criminalul norvegian, asta spuneam, reflectă o anume ideologie, care din păcate capătă o anumită extensiune pe fundalul acestei crize economice, sociale, a fenomenelor cu care se confruntă societatea contemporană, procesul de globalizare, mişcarea aceasta, migraţia oamenilor, şi în cadrul Europei şi din afara Europei spre Europa creează asemenea reacţii care readuc nişte filosofii ale secolului trecut, ale anilor 30, aşa s-a născut fascismul, s-a născut din alimentarea urii împotriva altora”.

La întrebarea dacă reacţiile precum cele ale pedelistului „sunt periculoase sau doar supărătoare”, Iliescu a răspuns: „Nu sunt numai supărătoare. Sunt supărătoare pentru nivelul la care se află societatea astăzi, pentru nivelul de cultură pe care ar trebui să-l pretindem de la un om cât de cât educat, dar sunt periculoase prin ceea ce se vede, prin efectul lor în viaţa politică, prin avansul unor forţe exclusiviste de dreapta agresive, chiar în ţări avansate. Este un val care trebuie stăvilit”.

Cât priveşte atentatele din Norvegia, Iliescu a precizat că, în cartea de condoleanţe, a scris despre „nevoia de solidaritate împotriva acestui val de ură şi primitivism”. El a povestit totodată cum, în tinereţe,  a făcut un turneu în 1969 în statele nordice.

Fostul preşedinte a relatat că, pe când lucra „la tineret”, a vrut să invite în România organizaţii politice de tineret „de la dreapta la stânga”, deoarece după invadarea Cehoslovaciei în 1968 climatul de război rece se intensificase, iar el a dorit să pună la aceeaşi masă tinerii din Europa pentru a depăşi acest moment. Iliescu a spus că occidentalii erau reticenţi să vină în România şi de aceea a plecat într-un turneu în mai multe ţări, printre care Germania, Suedia şi Norvegia, pentru a convinge organizaţiile respective de bunele intenţii ale României. Ulterior, reuniunea a avut loc în vara lui 1969 la Snagov.

Iliescu s-a întâlnit la ambasada Norvegiei şi cu premierul Boc, precizând că doar s-au salutat, deoarece nu era locul pentru discuţii pe alte teme.

Cele mai citite

Situație incredibilă la Bordeaux! Portarul a fost folosit pe post de mijlocaș

Goalkeeperul de rezervă al clubului francez Girondins de Bordeaux a fost trimis pe teren ca mijlocaș în timpul meciului din Cupa Franței împotriva echipei...

VIDEO Elena Lasconi și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale: „În 2024 putem termina ce am început în 1989“

Elena Lasconi şi-a depus, marţi, candidatura la alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Președinta USR a declarat că îi reprezintă pe românii care se simt trădați...

Ai nevoie de un credit avantajos? Află de ce să apelezi la un broker de credite

Când veniturile nu îți permit achiziția unor bunuri de valoare sau dezvoltarea unui business, creditele sunt cea mai bună opțiune. Dar cum faci să...
Ultima oră
Pe aceeași temă