Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, joi, la o întâlnire cu membrii PSD Bucureşti, că social-democraţii au avut „faliţii lor”, respectiv cei care au format UNPR, el subliniind că aceştia trebuie să îşi facă mea culpa în afara PSD, care nu are nevoie de ei înapoi, potrivit Mediafax.
„Din păcate, am avut şi de astă dată faliţii noştri, care au dat bir cu fugiţii, interesaţi de poziţii guvernamentale care li s-au oferit şi s-a creat această grupă de fugari din partid – UNPR. Să nu vină înapoi! De ei nu avem nevoie înapoi”, a spus Iliescu.
El a arătat că membrii UNPR trebuie să fie capabili să îşi facă mea culpa în afara PSD şi în faţa electoratului care i-a votat.
„Ei vor trebui să fie capabili să-şi facă mea culpa în afara partidului, nu în partid. Să nu mai căutăm fripturişti din ăştia care vin numai după posturi de comandă în partid. Şi să fie capabili să-şi facă mea culpa şi faţă de propriul lor electorat, pentru că au trădat. Au fost aleşi pentru ceva şi slujesc altă cauză azi, în pofida mandatului pe care l-au primit de la alegătorii lor”, a spus Iliescu.