19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportHandbalCalificare en fanfare! România merge la Campionatul European de handbal feminin cu...

Calificare en fanfare! România merge la Campionatul European de handbal feminin cu victorii pe linie în preliminarii

Echipa națională de handbal feminin a României a învins Grecia pe teren propriu, la Buzău, cu scorul de 31-24, și s-a calificat la Campionatul European cu victorii pe linie în preliminarii.

România a câștigat și ultimul meci din preliminariile Europeanului și s-a calificat la turneul final cu maximum de puncte, 12, din șase meciuri. Principalele marcatoare ale partidei de la Buzău au fost Stoica 6 goluri, Voica, Ostase, Gogîrlă, Moroianu, câte 4, pentru România, respectiv Andritsou 6 goluri, pentru Grecia.

Ediţia din 2024 a Campionatului European va fi prima cu 24 de echipe la start şi va fi găzduită de Austria, Ungaria şi Elveţia, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Primele două clasate în grupele preliminare şi patru echipe de pe locul 3 se califică la turneul final.

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 a terminat pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă