24.3 C
București
duminică, 25 septembrie 2022
AcasăSportHalep, despre șansele României contra Cehiei

Halep, despre șansele României contra Cehiei

„Echipa noastră întotdeauna a fost puternică şi am avut şanse mari de a câştiga orice meci, dar atunci, în 2016, a fost vorba şi de experienţă. Acum suntem mai mature şi avem o şansă în plus. Dar nimic nu e imposibil. Mergem cu mintea deschisă şi cu încredere. Putem spune că este o şansă în plus că Petra (n.r. – Petra Kvitova) nu este, dar, după cum bine ştim toţi, meciul este foarte greu. E cel mai greu meci, am jucat acum trei ani contra lor şi am pierdut. Cehia a câştigat 5 trofee din 6, iar asta înseamnă mult”, a spus Halep.

„În ultimii ani suntem 6 fete în prima sută în clasament. Iar asta înseamnă mult pentru România. Toate suntem destul de în formă, zic eu. M-am antrenat foarte bine în perioada asta şi sunt încrezătoare că pot face treabă bună şi pot câştiga meciurile. În Fed Cup totul este diferit şi niciodată nu ştii ce se va întâmpla. Dar am încredere că toate vom juca bine”, a adăugat numărul 3 mondial.

Ea a menţionat că se aşteaptă la un public gălăgios la Ostrava. „Pe toată lumea dezavantajează un meci în deplasare. Dar şi ele au jucat la noi acum trei ani. Acum e rândul nostru să jucăm la ele acasă. Ştim că publicul lor este foarte numeros şi gălăgios, în sensul pozitiv. Însă nu putem schimba nimic. Trebuie să ne acomodăm la ceea ce avem”, a mai afirmat Simona Halep.

Jucătoarele Simona Halep, Mihaela Buzărnescu şi Ana Bogdan, împreună cu Florin Segărceanu, căpitanul nejucător, şi cu antrenoarea Alina Tecşor au plecat, luni dimineaţă, spre Ostrava, pentru întâlnirea cu Cehia. Celelalte două componente ale echipei, Monica Niculescu şi Irina Begu, care au cucerit, duminică, titlul în proba de dublu a turneului de tenis WTA de la Hua Hin (Thailanda), vor ajunge în Cehia în zilele următoare.

Echipa de Fed Cup a României întâlneşte în 9-10 februarie, la Ostrava, deţinătoarea trofeului, Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale. Meciul se va disputa pe suprafaţă dură, în Ostravar Arena, o sală cu o capacitate de 6.350 de locuri.

Cele mai citite
00:01:17

Coreea de Nord a lansat o rachetă chiar înainte de vizita vicepreședintelui american Kamala Harris

Tokyo și Seul au denunțat Phenianul pentru că amenință pacea în regiune după ce Coreea de Nord a lansat duminică o rachetă balistică...

LIVE UPDATE Războiul Rusia – Ucraina Soldații ruși îndemnați de Zelensky să se predea ca urmare a extinderii războiului de către Moscova

Președintele Volodimir Zelenski a vorbit în limba rusă în timp ce protestele au izbucnit în toată Rusia împotriva încercărilor președintelui Vladimir Putin de...

Putin a concediat un alt general militar, mișcarea fiind văzută ca o pedeapsă pentru defectele suportului logistic în „operațiunea specială” a Rusiei în Ucraina

Vladimir Putin și-a concediat cel mai înalt general responsabil de logistică pentru războiul din Ucraina, deoarece își asumă un rol din ce în...
Ultima oră
Pe aceeași temă