Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi că va propune revenirea la un mandat de 4 ani pentru şeful statului şi organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate pentru 2012, suprapuse cu parlamentare, catalogând drept un eşec al PSD instituirea mandatului de 5 ani pentru Preşedinte.
„Modificarea din 2003 a Constituţiei cu prelungirea mandatului preşedintelui României de la 4 ani la 5 ani o putem spune acuma după, practic, experimentarea a unui ciclu intregral şi a unui început de nou ciclu cu preşedinte de 5 ani de zile, lăsându-l pe domnul Băsescu la o parte, este un eşec. Ceea ce voi propune eu în proiectul de modificare a Constituţiei este revenirea la un sistem de mandat prezidenţial de 4 ani – riscul de a avea un preşedinte în România timp de 10 ani de zile oricum este mult prea plictisitor şi periculos, înseamnă mult mai multe alegeri, înseamnă mult mai multă incertitudine politică (…) Putem constata eşecul propunerii PSD de a lungi mandatul preşedintelui de la 4 ani la 5 ani, de fapt am agravat tensiunile, am crescut şansele de coabitare în interiorul unui ciclu mult mai lung”, a spus Geoană într-o emisiune de la Antena 3.
Totodată, preşedintele Senatului a precizat că vor trebui organizate în 2012 alegeri prezidenţiale anticipate, suprapuse cu cele parlamentare la termen. ” Ar trebui ca în 2010 să facem un referendum de modificare a Constituţiei, dacă se decide, alegeri anticipate pentru a putea să avem alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2012 suprapuse şi de acolo să începem un ciclu de 4 ani”, a explicat Geoană, citat de NewsIn.
De asemenea, el a afirmat că acesta ar fi un prilej ca şi noul partid, UNPR, să-şi demonstreze „priza la public” prin liderii săi care ar trebui să intre în cursă. Pe de altă parte, Geoană a estimat că se va încerca fixarea datei referendumului pentru revizuirea Constituţiei în aşa fel încât să fie suprapus cu viitoarele alegeri parlamentare, fie ele anticipate sau la termen.