5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportGALERIE FOTO. Campionii olimpici la canotaj, apariție inedită

GALERIE FOTO. Campionii olimpici la canotaj, apariție inedită

Canotorii români, medaliați la Jocurile Olimpice de la Tokyo, au oferit o apariție de neuitat la Sibiu, în cadrul Astra Film Festival.

Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Ciprian Tudosă, Marius Cozmiuc, Mugurel Semciuc și Mihai Țigănescu au urcat în bărci și au vâslit pe lacul din Dumbrava Sibiului pentru a urmări un film proiectat în aer liber în cadrul programului special Bărcile de Salvare.

„A fost vorba despre documentarul realizat de jurnalistul Alex Dima (Pro TV, România, te iubesc!), care prezintă situația defrișării pădurilor din România și dreptul generației tinere de a avea un viitor cu aer curat”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor, remis cotidianului național „România liberă”.

Canotorii au fost întâmpinați cu aplauze la debarcaderul de lângă Scena Lac a festivalului, iar, atunci când s-au îmbarcat, au avut alături și un pasager special: un urs de pluș, eroul campaniei Oameni și Urși.

„Seara asta este una specială. Lunile trecute, campionii României la Tokyo vâsleau pentru medalii de argint și de aur, acum vâslesc ca să ajungă în fața ecranelor Astra Film pentru a cunoaște realitățile prezentate în filmele din programul festivalului”, a declart Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival, citat în comunicat.

La rândul lor, sportivii și-au exprimat încântarea de a experimenta, în premieră, vizionarea unui film dintr-o barcă.

„Nu mi-am imaginat niciodată că voi merge cu barca la un film și cu atât mai puțin că voi vâsli ca să văd un film documentar. Este ceva cu totul nou pentru mine. Vreau să le mulțumesc pentru acest lucru organizatorilor Astra Film Festival, care ne-au dat ocazia unei astfel de experiențe minunate”, a declarat campioana olimpică Ancuța Bodnar.

Marius Cozmiuc, deținătorul medaliei olimpice de argint, a declarat: „Să vezi un film din barcă, alături de un public atât de cald, este o experiență uluitoare”.

Înainte de proiecția filmului, a fost adus un omagiu în memoria lui Ivan Patzaichin.

Filmul serii, Ca-n codru, realizat de jurnalistul Alex Dima, a fost urmărit din bărci și de pe mal de aproximativ 300 de persoane.

„Este extraordinar să văd materialul realizat de mine alături de atât de mulți oameni, care au stat în bărci și nu le-a păsat că a fost frig. Dar la Astra Film sunt niște oameni foarte calzi și foarte faini. La Astra Film e o bulă de normalitate. Noi tot vorbim despre cum să ne facem bine. Oamenii ăștia de aici sunt puși în slujba binelui și schimbă fața lucrurilor din jurul lor. Împrăștie raze de bine de ani de zile. Iar oamenii care vin la Astra Film sunt oameni foarte frumoși, care știu ce se întâmplă în jurul lor”, a declarat Alex Dima

Festivalul Astra Film Sibiu, ajuns la cea de a 28-a ediție, prezintă 200 de evenimente cinematografice care pot fi urmărite în aer liber, în săli de cinema și online. La AFF Online pot fi văzute online 43 de titluri din selecția oficială, de oriunde din România, până în data de 19 septembrie, ora 23:59.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...
Ultima oră
Pe aceeași temă