2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportGafa monumentală a lui Antonescu - primele reacţii în USL. Săftoiu, Orban,...

Gafa monumentală a lui Antonescu – primele reacţii în USL. Săftoiu, Orban, Vanghelie şi Voicu dau tonul

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi seara, la B1 Tv, că, „având în vedere modul în care se poate interpreta” intervenţia sa telefonică din cadrul emisiunii lui Dan Capatos, de la Antena 1, în care a fost difuzată înregistrarea video cu Emil Boc dezbrăcat la sala de fitness, „ar fi fost mai înţelept” să nu facă acest gest.

În interiorul USL, însă, majoritatea politicienilor se feresc să se implice în discuţiile publice pe marginea intervenţiei nocturne a liderului PNL.

Chiar dacă sunt în general rezervaţi, mulţi dintre ei admit că preşedintele liberalilor a făcut o eroare să se pronunţe pe o „mizerie”.

Alina Gorghiu, deputat PNL: „Nu comentez, pentru că a explicat foarte bine cum a fost situaţia chiar domnia sa, în emisiune la Robert Turcescu, la B1. A dat domnia sa toate explicaţiile necesare.”

Ludovic Orban, deputat PNL: „Aş prefera să nu comentez”.

Adriana Săftoiu, deputat PNL: „Intervenţia domnului Crin Antonescu a fost în mod evident neinspirată. După câte am văzut, a realizat şi el că n-ar fi trebuit să intre în acel dialog”.

Mădălin Voicu, deputat PSD: „Nu pot să comentez intervenţia domnului Crin Antonescu. N-am o părere pe care să o fac oficială. Sunt însă lucruri pe care poţi să le comentezi şi altele pe care nu poţi să le comentezi. Eu în locul lui n-aş fi comentat deloc acest episod”.

Marian Vanghelie, vicepreşedinte PSD: „Nu cred că se poate comenta ceva. Nu e ceva de comentat. Cred că este o greşeală că se dau asemenea lucruri pe post. E o mizerie”.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă