Universitatea Craiova și Farul Constanţa au remizat, scor 1-1, sâmbătă seara, pe Stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a opta a play-off-ului Ligii 1.
Meciul din Bănie a stat sub semnul evoluţiei lui Denis Alibec, care a fost pe rând înger şi demon, de două ori. Atacantul a scos penalty în minutul 6, după ce a fost agăţat de Bogdan Mitrea în careu (lovitură de pedeapsă semnalizată de VAR), dar tot el l-a ratat, şutul său fiind apărat de Laurenţiu Popescu.
Până la urmă, Farul a deschis scorul în minutul 24, prin brazilianul Mateus Santos, din pasa excelentă a lui Alibec, după erori în lanţ ale apărării craiovene.
În finalul primei reprize (45+4), Alibec a primit direct cartonaş roşu pentru lovirea cu cotul a lui Ştefan Vlădoiu, într-un fază aproape de mijlocul terenului.
Deşi a dominat copios repriza secundă, oltenii au reuşit cu greu să înscrie golul egalării, pe final, prin Andrei Ivan (82 – penalty), după ce Elvir Koljic a fost faultat în careu de Kevin Boli (fază semnalizată de arbitrajul video).
Cu o victorie în Bănie, Farul putea deveni campioană în această etapă.
După acest egal, Farul s-a distanțat la 4 puncte față de FCSB, principala urmăritoare în cursa pentru titlu. Formația roș-albastră are un meci mai puțin disputat. În această seară are loc derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj, pe Arena Națională din București.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!