2.8 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSportFotbalSupercupa Italiei: AC Milan- Inter Milano 3-2

Supercupa Italiei: AC Milan- Inter Milano 3-2

AC Milan a câştigat Supercupa Italiei la fotbal, după ce a învins-o pe Inter Milano cu scorul de 3-2 (0-1), în finala desfăşurată, luni seara, la Riad (Arabia Saudită).

Inter, campioana Italiei şi deţinătoarea trofeului, a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Lautaro Martinez (45+1) şi Mehdi Taremi (47), dar rossoneri au revenit şi au reuşit să obţină victoria in minutele adiţionale. Theo Hernandez (52) şi Christian Pulisic (80) au reuşit egalarea, iar Tammy Abraham (90+3) a marcat golul care a adus trofeul, la doar al doilea meci al antrenorului Sergio Conceicao.

Inter Milano câştigase ultimele trei ediţii ale competiţiei, iar Milan nu mai câştigase trofeul din 2016. Ambele cluburi au acum câte opt trofee în ”Supercoppa italiana”. Recordul este deţinut de Juventus (nouă trofee).

AC Milan nu mai obţinuse un trofeu din 2022, când devenea campioană a Italiei.

Pe Kingdom Arena, în faţa a 26.000 de spectatori, au evoluat echipele:
Inter Milano: Sommer – Bisseck, De Vrij (Darmian, 84), Bastoni – Dumfries, Barella (Frattesi, 84), Hakan Calhanoglu (Asllani, 35), Mhitarian (Zielinski, 65), Dimarco (Carlos Augusto, 66) – Taremi, Lautaro Martinez. Antrenor: Simone Inzaghi.
AC Milan: Maignan – Emerson Royal (Calabria, 87), Tomori, M. Thiaw, Theo Hernandez – Musah (Abraham, 77), Youssouf Fofana – Pulisic, Reijnders (Loftus-Cheek, 77), Alex Jimenez (Rafael Leao, 50) – Morata. Antrenor: Sergio Conceicao.

A arbitrat Simone Sozza.

Conceicao vs. Conceicao! Tatăl și fiul, adversari în Supercupa Italiei

Sergio Conceicao, noul antrenor al lui AC Milan, va avea un debut special pe banca „diavolilor”, conducându-și echipa într-un meci împotriva lui Juventus Torino, unde evoluează chiar fiul său, Francisco Conceicao.

Un debut cu emoții: Sergio Conceicao vs. Francisco Conceicao

La doar câteva ore după ce Paulo Fonseca a fost demis, Sergio Conceicao a fost numit oficial la cârma lui AC Milan, având o misiune ambițioasă de a revigora echipa milaneză. Debutul său va avea loc pe 3 ianuarie, într-un meci de mare importanță, Supercupa Italiei, împotriva rivalei Juventus, într-o partidă disputată la Riyadh, Arabia Saudită.

Acest duel va fi marcat de o confruntare inedită în familie: Sergio Conceicao îl va avea adversar pe fiul său Francisco, care a fost împrumutat de Juventus de la FC Porto în vara anului trecut, pentru suma de 7 milioane de euro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Crin Antonescu crede că procurorii ar fi trebuit să renunțe la concedii când „țara noastră a fost atacată”

Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care s-au ocupat de anchetele privind primul tur al alegerilor prezidențiale care a fost anulat. El...

Crin Antonescu crede că procurorii ar fi trebuit să renunțe la concedii când „țara noastră a fost atacată”

Crin Antonescu i-a criticat, luni seară, pe procurorii care s-au ocupat de anchetele privind primul tur al alegerilor prezidențiale care a fost anulat. El...

Cinci răniți în urma unui grav accident feroviar la Coroisânmărtin în județul Mureș

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în localitatea Coroisânmărtin, județul Mureș, unde un autoturism a fost lovit de un tren pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă