19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportFotbalSepsi OSK, în turul trei preliminar al Conference League. CFR Cluj a...

Sepsi OSK, în turul trei preliminar al Conference League. CFR Cluj a fost eliminată

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe s-a calificat în turul 3 preliminar al Europa Conference League, după ce s-a impus cu 4-0 în fața formației bulgare CSKA Sofia, joi seara, pe teren propriu, în manşa secundă a turului 2 preliminar al competiţiei. Pe de altă parte, CFR Cluj a pierdut cu 2-1 returul cu Adana Demirspor și a ratat calificarea.

Marius Ştefănescu, cel mai bun jucător din partida tur de la Sofia, a fost şi de această dată cel mai mare pericol pentru poarta formaţiei bulgare. El a avut nevoie de numai 4 minute de la primul fluier al arbitrului pentru a-şi crea prima mare ocazie, când a scăpat pe contraatac şi a şutat foarte puţin pe lângă poartă de la 25 de metri lateral stânga.

Același Ștefănescu a fost de altfel şi autorul moral al primului gol al întâlnirii, în minutul 19 reuşind să obţină o lovitură de la 11 metri după un fault al portarului Gustavo Busatto. Penalty-ul a fost transformat de Cosmin Matei, care a ducea scorul general la 3-0 pentru Sepsi.

Până la pauză, CSKA Sofia a încercat să dea o replică, însă nu a reuşit. Presiunea exercitată prin posesia prelungită nu a ajutat-o să se apropie periculos de poarta apărată de Roland Niczuly.

Singurele şanse de gol din prima repriză pe care şi le-a creat formaţia oaspete au fost în minutele 21 şi 25, dar şutul lui Marcelino Carreazo şi lovitura de cap a lui Menno Koch au trecut peste poartă.

Ştefănescu nu şi-a pierdut din viteză nici în repriza secundă, el punându-l la încercare în minutul 47 pe portarul advers, care a respins cu dificultate un şut puternic de pe partea dreaptă.

În minutul 59, Păun, găsit foarte bine de Safranko, şi-a trecut şi el în cont o mare şansă de gol, şutând în portar de la aproximativ 14 metri.

Tabela s-a modificat pentru a doua oară în minutul 70. Aganovic, intrat de doar două minute pe teren în locul lui Gheorghe Ion, a înscris în poarta goală după un şut ratat al lui de Cosmin Matei.

Aproape fără replică, practicând un joc steril, CSKA Sofia a căzut definitiv pe final, primind alte două goluri.

Roland Varga, intrat de asemenea pe final de meci, a înscris (minutul 90) pentru 3-0, după o pasă a lui Aganovic. Scorul final a fost stabilit 5 minute mai târziu, când Sepsi a primit un nou penalty în urma unui fault în careu al lui Menno Koch asupra lui Dumitrescu. Isnik Alimi a fost cel care a transformat lovitura de pedeapsă cu un şut plasat.

Formaţia oaspete a părăsit terenul de joc cu un om mai puţin pe teren, Marcelino Carreazo fiind eliminat în minutul 90+7 pentru două cartonaşe galbene.

În turul al treilea preliminar al competiţiei, covăsnenii vor întâlni formaţia FC Aktobe (Kazahstan), calificată după 4-1 şi 1-2 cu FC Torpedo Kutaisi (Georgia).

Pe de altă parte, CFR Cluj a fost eliminată dramatic din Europa, după ce a fost învinsă de echipa turcă Adana Demirspor cu scorul de 2-1, la Adana, în manşa secundă a turului al doilea preliminar.

După 1-1 în meciul de la Cluj-Napoca, CFR Cluj a fost aproape de obţinerea calificării, dar a ratat şansa deşi a avut avantaj numeric în ultima jumătate de oră.

Gazdele au deschis scorul prin David Akintola (43), Vasile Mogoş a restabilit egalitatea (68 – penalty), dar Cherif Ndiaye (90+4) a marcat golul victoriei şi al calificării în turul al treilea preliminar.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă