1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportFotbalMeci interzis cardiacilor în Ardeal. CFR și „U”, spectacol total în derby-ul...

Meci interzis cardiacilor în Ardeal. CFR și „U”, spectacol total în derby-ul Clujului

CFR Cluj și Universitatea au făcut spectacol în derby-ul orașului, încheiat cu scorul de 4-3 în favoarea „feroviarilor”, în epilogul etapei a 6-a a Ligii 1.

Episodul cu numărul 79 al rivalității dintre CFR și „U” Cluj a umplut tribunele stadionului „Cluj Arena”, iar peste 22.000 de spectatori au avut parte de un meci de senzație, nerecomandat cardiacilor.

„Şepcile roşii” au început foarte bine jocul și, după marea ocazie semnată de Bic, al cărui șut din lovitură liberă a fost respins de Sava, au deschis scorul în minutul 10, prin Ianis Stoica. Jucătorul împrumutat de la FCSB a fost „servit” excelent de Oancea și a marcat cu latul din 10 metri. Același Stoica a reușit „dubla” în minutul 38, din assist-ul lui Chipciu. CFR a redus din diferenţă în prelungirile primei reprize, prin nigerianul Philip Otele.

În partea a doua, elevii lui Andrea Mandorlini au interpretat mai bine jocul, iar Durel Avounou a reușit egalarea în minutul 56, norocos, după ce Otele a șutat de la marginea careului, dar balonul a lovit pe rând cei doi stâlpi ai porții lui Iliev și a ricoșat la congolez.

Scăpat din marcajul lui Ioan Filip, Arlind Ajeti a făcut 3-2 pentru CFR în minutul 68. Albanezul a trimis cu capul, iar Plamen Iliev a respins din spatele liniei porții. Golul a fost validat după analiza VAR.

„Studenții” au egalat la trei în minutul 78, prin Dan Nistor, care a executat la vinclu un penalty obținut de Ianis Stoica.

Egalitatea a ținut doar patru minute. Fosta campioană a României a marcat golul victoriei prin spaniolul Jefte Betancor, cu un şut din marginea careului, după o pasă de la Avounou.

După acest rezultat, CFR Cluj a urcat pe locul patru în clasament, cu 10 puncte acumulate, în timp ce Universitatea Cluj ocupă locul 12, cu doar șase puncte.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...

5 tipuri de lenjerii de pat care îți vor înfrumuseța dormitorul

Un dormitor confortabil și estetic depinde de alegerea corectă a detaliilor, iar lenjeriile de pat joacă un rol esențial în crearea unei atmosfere plăcute....

Atac ucrainean asupra unui depozit de combustibil din Rusia: incendiu masiv în regiunea Oriol

Un depozit de combustibil din regiunea Oriol, situată în vestul Rusiei, a fost cuprins de flăcări în urma unui atac cu dronă atribuit Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă