6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportFotbalLuciano Spalletti va fi noul selecționer al Italiei

Luciano Spalletti va fi noul selecționer al Italiei

Luciano Spalletti a ajuns la un acord cu Federaţia italiană de fotbal (FIGC) și va prelua funcţia de selecţioner al echipei naţionale în locul lui Roberto Mancini, care a demisionat în urmă cu o săptămână.

Conform presei din peniunsulă, Spalletti va semna un contract valabil pe trei ani, respectiv până în septembrie 2026.

După mai multe convorbiri telefonice, el şi-a dat acordul preşedintelui FIGC, Gabriele Gravina, cu care se va întâlni vineri pentru a finaliza contractul său. După numirea sa, care ar putea fi oficializată sâmbătă, Spalletti ar urma să susţină luni o conferinţă de presă în calitatea de selecţioner, conform cotidianului sportiv.

Campion al Italiei cu Napoli în sezonul trecut, Spalletti (64 ani) a părăsit apoi postul de antrenor al lui Napoli. El va avea drept obiectiv în noua sa postură de selecţioner să relanseze echipa naţională după ce aceasta a ratat calificarea la Cupa Mondială din Qatar de anul trecut, deşi deţine titlul de campioană europeană din 2021.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

S.O.S. a sesizat CCR în privința expirării mandatului lui Klaus Iohannis

Partidul S.O.S. România a sesizat Curtea Constituţională în privinţa expirării mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. „În temeiul art. 146 litera lit. g) din Constituţie, vă solicităm...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă