Președintele Federației Engleze de Fotbal (FA), Greg Dyke, a spus că naționalele de fotbal europene ar putea boicota în masă Cupa Mondială, din 2018, care va fi organizată în Rusia.
Dyke a făcut această declarație înaintea Congresului FIFA, în care va fi ales noul președinte. Oficialul a spus că boicotul ar putea avea loc în cazul în care alegerile vor fi câștigate de Joseph Blatter, conform The Guardian.
Un scandal a izbucnit cu doar două zile înaintea alegerilor FIFA, când 6 înalți oficiali ai forului internațional, printre care și doi vicepreședinți au fost arestați, acuzați de fapte de corupție petrecute în ultimii 20 de ani. În vizorul anchetatorilor va intra și modul în care a fost acordată organizarea Cupei Mondiale unor state precum Rusia (2018) sau Qatar (2022).
În cadrul celui de-al 65-lea Congres FIFA, va fi ales un nou președinte, dintre Joseph Blatter, în fruntea forului din 1998, și prințul iordanian Ali bin Al Hussein.