AS Trencin a stabilit ca partida cu Steaua, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor, să fie disputată pe stadionul municipal din Zilina. Partida din Slovacia va avea loc în manșa tur a duelului.
Campioana Slovaciei, echipa din Trencin, nu va putea evolua pe propriul teren meciul din Liga Campionilor, astfel că administrația clubului a luat în calcul două posibile locații, Zilina, acolo unde au mai evoluat și în alte meciuri europene, și Senica.
Stadionul ales, cel din Zilina, este o arenă construită în 1941, dar a cărei capacitate a fost extinsă de curând la 10.770 locuri. Cu toate că este un stadion cu o capacitate destul de redusă, tribunele sunt acoperite.
Citește și Meci dezastruos pentru Rădoi. Steaua, învinsă de o echipă de liga a doua din Austria
Steaua urmează să facă deplasare la Zilina pentru meciul tur care va avea loc în 14/15 iulie. Returul va avea loc în 21/22 iulie, datele finale urmând să fie stabilite de UEFA.
Echipa antrenată de Mirel Rădoi efectuează un stagiu de pregătire în Austria, acolo unde în prima partidă, a fost învinsă de o echipă din liga a doua, la capătul unui meci în care s-au înscris nu mai puțin de 9 goluri.
Viitoarea adversară a steliștilor, Trencin a pierdut de asemenea un amical, pe 22 iunie, cu FK Mladá Boleslav, locul 4 din Cehia în sezonul trecut. Slovacii au fost învinși cu scorul de 2-0.
Citește și Trageri la sorți Liga Campionilor: Steaua și-a aflat adversara din turul al doilea