3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportFotbalCupa Mondială din Qatar va începe mai devreme decât s-a anunțat inițial

Cupa Mondială din Qatar va începe mai devreme decât s-a anunțat inițial

Cupa Mondială din Qatar va începe cu o zi mai devreme decât fusese programată inițial. Astfel, gazdele vor disputa meciul de deschidere, în compania Ecuadorului, în data de 20 de noiembrie, după ce Consiliul FIFA a votat în unanimitate această schimbare. Turneul va avea loc în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie 2022.

„Cupa Mondială din anul 2022 va începe cu o festivitate și mai mare pentru fanii locali și internaționali, deoarece țara gazdă, Qatar, va juca acum cu Ecuador în ziua de duminică, 20 noiembrie, de la ora 19:00,” se arată într-un comunicat al FIFA.

Decizia va asigura „continuitatea unei tradiții de lungă durată”, în care primul meci al unei Cupe Mondiale are ca protagoniste fie gazda, fie campioana în exercițiu. Din anul 2006 încoace, toate edițiile au fost deschise de prima reprezentativă a gazdei.

Decizia „a fost luată în urma unei evaluări a competiției și a implicațiilor operaționale, precum și a unui proces de consultare amănunțit și a unui acord cu principalele părți interesate și cu țara gazdă”, continuă comunicatul.

Cupa Mondială din Qatar

Această modificare a fost acceptată de către liderii Consiliului FIFA, adică de către președintele Gianni Infantino și de către șefii celor șase confederații, din Europa (UEFA), America de Sud (CONMEBOL), America de Nord și Centrală (CONCACAF), Africa (CAF), Asia (AFC) și Oceania (OFC).

Prin urmare, meciul dintre Senegal și Olanda (Grupa A), care trebuia să fie primul în programul inițial, a fost mutat pentru seara zilei de 21 noiembrie, însă restul partidelor nu au fost afectate.

FIFA a precizat și faptul că „deținătorii de bilete vor fi notificați în mod corespunzător prin e-mail că meciurile respective au fost reprogramate, iar biletele lor vor rămâne valabile indiferent de noua dată/ora”.

Jurnaliștii de la New York Times spun că această modificare anunțată extrem de târziu, la aproape 12 ani după ce Qatarul a primit dreptul de organizare al turneului final, deoarece Tariq Panja, emirul Qatarului, ar fi solicitat acest lucru pentru a putea organiza un joc de artificii cu totul deosebit.

Gazdele din Qatar vor începe turneul pe stadionul Al Bayt, o arenă modernă, cu o capacitate de 60.000 de locuri, care a costat aproximativ 770 de milioane de euro. Ceremonia de deschidere, care fusese programată după primele două meciuri ale turneului, va avea loc înainte de startul primei partide.

Cupa Mondială din Qatar

Brazilia este principala favorită la câștigarea turneului, având o cotă de 5, fiind urmată de Anglia, Argentina și de Franța, toate cu o cotă de 7.50. Următoarele favorite sunt Spania, cu o cotă de 11, Germania, cu o cotă de 13, în timp ce Portugalia și Olanda au primit ambele o cotă de 15 pentru a se impune în Qatar.

În cazul în care ați pariat deja pe meciul Qatar – Ecuador, ar fi bine să verificați biletul la Casa Pariurilor sau la agenția la care l-ați jucat, pentru a vedea dacă acesta a fost anulat. Ecuador este favorită, având o cotă de 2.35 la victorie, în timp ce gazdele au primit o cotă de 3.20. Antrenorii nu vor avea însă bătăi de cap suplimentare, în urma acestor schimbări de ultimă oră. Cluburile vor trebui să-i lase pe jucătorii convocați să plece la acțiunile echipelor naționale în data de 14 noiembrie. Finala va avea loc pe stadionul Lusail Iconic Stadium, care are o capacitate de 80.000 de spectatori, în data de 18 decembrie.

Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă