-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportFotbalCristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel...

Cristiano Ronaldo le-a luat fața lui Messi și Mbappe! CR7 este cel mai bine plătit sportiv al planetei

Pentru a patra oară în carieră, Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes.

Devenit cel mai bine plătit sportiv din lume după ce a semnat cu clubul saudit Al-Nassr, Cristiano Ronaldo a avut venituri de aproximativ 200 de milioane de dolari, un record istoric pentru un fotbalist.

Sumele încasate în afara terenului de portughezul în vârstă de 39 de ani au fost de 60 de milioane de dolari, datorită acordurilor de sponsorizare în care diverse mărci folosesc cei 629 de milioane de urmăritori pe Instagram ai lui „CR7”.

Jucătorul spaniol de golf John Rahm a urcat pe locul secund în această ierarhie, după trecerea sa senzaţională la LIV Golf, competiţia susţinută financiar de Arabia Saudită. John Rahm, învingător în două turnee majore, s-a alăturat LIV Golf în decembrie, mişcare care a generat o adevărat undă de şoc în acest sport, în timp presa de specialitate a dezvăluit că actualul număr cinci mondial va fi plătit cu cel puţin 300 de milioane de dolari.

În afara acestei garanţii, Rahm a câştigat 218 milioane de dolari şi se alătură lui Ronaldo ca singurii doi sportivi care au obţinut peste 200 de milioane de dolari.

Al treilea pe listă este argentinianul Lionel Messi, câştigătorul unui număr record de opt Baloane de Aur, care a făcut o trecere profitabilă în Major League Soccer, la Inter Miami, graţie căreia i-au intrat în conturi 135 de milioane de dolari.

Baschetbalistul american LeBron James, starul echipei Los Angels Lakers, este al patrulea în ierarhia Forbes, cu 128,2 milioane de dolari.

O altă vedetă din NBA, grecul Giannis Antetokounmpo (111 milioane de dolari), de la formaţia Milwaukee Bucks, completează primele cinci locuri în ierarhia Forbes, în timp ce Kylian Mbappe, căpitanul selecţionatei de fotbal a Franţei, a coborât pe poziţia a şasea, cu „doar” 110 milioane de dolari câștigați.

Brazilianul Neymar, starul echipei saudite Al-Hilal, este al şaptelea, cu 108 milioane de dolari, în ciuda faptului că a ratat cea mai mare parte a sezonului din cauza unei accidentări grave.

Atacantul francez Karim Benzema (Al-Ittihad), care evoluează la rândul său în fotbalul saudit, ocupă poziţia a opta pe listă (106 milioane dolari), urmat de baschetbalistul american Stephen Curry, starul lui Golden State Warriors (102 milioane dolari).

Lamar Jackson este singurul jucător din Liga profesionistă de fotbal american (NFL) prezent pe lista Forbes, pe locul al zecelea (100,5 milioane de dolari), datorită bonusului la semnătură negociat în noul său contract cu Baltimore Ravens, anul trecut.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă