-0 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSportFormula 112 miniștri din Guvernul Ponta nu au studiile potrivite pentru domeniile pe...

12 miniștri din Guvernul Ponta nu au studiile potrivite pentru domeniile pe care le conduc

Mai mult de jumătate din membrii Guvernului au urmat studii care nu au nici o legătură cu domeniile pe care le conduc, nu deţin masterate sau doctorate în străinătate şi au urmat cursuri de specializare nerelevante. În acelaşi timp, cei 23 de miniștri au strâns, în total, 235 de ani în funcții administrative, politice sau guvernamentale.

La finele săptămânii trecute, Traian Băsescu ­şi-a exprimat îndoiala că propunerea PSD pentru postul de ministru pentru Buget în persoana deputatului Claudiu Manda ar fi una potrivită. Motivul l-ar constitui lipsa de experiență a lui Manda în domeniul finanțelor, dar mai ales studiile de specialitate precare. Este absolvent al Facultății de Științe Economice de la Universitatea din Craiova (inclusă în a doua categorie de excelență – din patru – prin Legea Educației) și din 2009 este doctorand în Management al Universităţii de Stat Valahia din Târgovişte (inclusă în cea de-a patra și ultima categorie de universități din România). Din aceste motive și admițând ca fiind corecte îndoielile legate de capacitatea sa de a coordona un asemenea minister, putem să spunem că Manda este incompatibil din punct de vedere educațional.

Doar câteva flori în Executiv

Cazul lui Claudiu Manda nu este o excepție, ci mai degrabă o regulă. O analiză a „României libere“ relevă că mulți dintre miniștrii Guvernului Ponta nu au competențele educaționale necesare pentru a administra domeniul pentru care au fost nominalizați. Pentru a verifica competența fiecărui ministru la locul său de muncă, „România liberă“ a făcut o analiză plecând de la formarea educațională a membrilor Guvernului. Criteriile alese sunt dincolo de orice suspiciune. Pentru fiecare ministru am analizat cât de compatibile sunt studiile sale cu domeniul pe care îl administrează. Am trecut în revistă prestigiul universității absolvite, cât de valoroase sunt studiile lui postuniversitare (în cazul în care acestea există), dacă a urmat cursuri de specializare în Occident. De asemenea, am analizat traseismul lui politic prin diverse ministere sau aparate administrative. Am considerat că un număr mai mare de funcții publice deținute pe o perioadă îndelungată denotă faptul că respectivul ministru a fost numit mai degrabă politic decât pe bază de competență.

Criterii clare

Am analizat pregătirea educațio­nală a unui număr de 22 de miniștri. Am considerat irelevant CV-ul de sportiv al Gabrielei Szabo și l-am ignorat pe cel al ministrului de Justiție Robert Cazanciuc, care nu există pe site-ul gov.ro.

Ca o primă concluzie, avem un guvern de absolvenți de drept, Politehnică și ASE. Mai mult de jumătate (12 din 23) au terminat facultăți ale căror specializări nu au nici un fel de legătură cu domeniul ministerial pe care îl conduc. Doar un ministru a absolvit o universitate de prestigiu din Occident. De asemenea, majoritatea covârșitoare nu a urmat cursuri de specializare în străinătate pe res­pectivele domenii pe care le coordonează. Doar o treime dintre miniștri au obținut un doctorat și doar unul singur dintre ei l-a dobândit în străinătate. Șase miniștri sunt parțial compatibili educațional (calificativul arată că demnitarul respectiv are studii universitare compatibile cu domeniul pe care îl administrează, dar nu a urmat și alte specializări, masterate sau doctorate). Am considerat că cinci miniștri sunt compatibili educațional (au terminat studii compatibile cu demnitatea ocupată și au și doctorate, chiar dacă majoritatea în România).

 

Liviu Dragnea, vicepremier şi ministrul Dezvoltării Regionale

Compatibilitate: Zero.

Este inginer în Transporturi, astfel că postul de la Transporturi i s-ar fi potrivit mai bine.

Studii în străinătate: Are doar un curs intensiv de Administrație Publică făcut în Italia și un altul la ASE. Este deținătorul unui CV stufos, în care a înghesuit numeroase mari proiecte, distincții, decorații. Astfel, aflăm că a luat „Oscarul pentru excelență” în 2003, fiind personalitatea anului din Teleorman.

Traseism guvernamental/administrativ: 17 ani (în care a ocupat demnități publice). A fost patru ani prefect și alți 12 președinte al Consiliului Județean Teleorman.

 

Rozalia Biro, ministrul propus al Culturii

Compatibilitate: Zero.

Nu are diplomă în științe umaniste, absolvind Economia industriei, construcțiilor și transporturilor la Cluj.

Studii și diplome: Deține un număr impresionant, 5, de diplome eliberate de Open University Business School – cea mai mare universitate dedicată învățământului de la distanță. Fără master, fără doctorat. La aproape 50 de ani, continuă să fie într-o poziție universitară modestă, de lector universitar.

Traseism guvernamental/adminis­trativ: 10 ani. A fost viceprimar în Oradea.

 

Mircea Dușa, ministrul Apărării Naționale

Compatibilitate: Zero.

Dușa s-a întâlnit cu pușca atunci când a absolvit Liceul Silvic Giurgiu. Altfel, a terminat Facultatea de Științe Economice.

Studii și diplome: Nu deține doctorat, doar un master la Universitatea din Sibiu. Nu a urmat cursuri în străinătate.

Traseism guvernamental/administrativ: 38 de ani. Dușa a lucrat doar la stat, în 1976 devenind funcționar de conducere la Consiliul Popular al orașului Toplița. A fost prefect de Harghita și de două ori deputat. A fost ministru pentru Relația cu Parlamentul, al Internelor și Apărării Naționale.

 

Ioan Rus, ministrul Transporturilor

Compatibilitate: Zero.

Este inginer și absolvent al Facultății Tehnnice din Cluj-Napoca. Dacă e să găsim o legătură cu postul pe care îl ocupă, am putea considera lucrările “Automobile, tractoare și sisteme de propulsie” sau “Calculul și construcția automobilelor”. Doar că în fișa actualului său post stă scris că trebuie să se ocupe de construcția de autostrăzi, și nu de cea a vehiculelor.

Studii și diplome: Doctor în construcțiile de mașini, nu are nici un stagiu de pregătire în Occident.

Traseism: 19 ani. S-a plimbat prin numeroase funcții: prefect de Cluj, ministru de Interne, președinte de Consiliu Județean, ministrul Administrației.

Attila Korody, ministrul Mediului

Compatibilitate: Zero.

Este absolvent de Politehnică, inginer la bază.

Studii și diplomă: Un masterat în Managementul organizațiilor, dar nici măcar un curs de specializare în Occident. Mediul este un domeniu sensibil, aproape o știință.

Traseism: 10 ani. A început ca și consilier județean, apoi a fost deputat în două mandate.

 

Rovana Plumb, ministrul Muncii

Compatibilitate: Zero.

A absolvit Facultatea de Utilaje și Ingineria proceselor chimice.

Studii: Este doctor în Managementul sistemelor industriale și nu are nici o diplomă obținută afară.

Traseism: 13 ani. A început ca șef la Protecția Consumatorului, a fost de trei ori deputat și a ocupat poziția de ministru în trei rânduri.

 

Eugen Teodorovici,ministrul Fondurilor Europene

Compatibilitate: Zero.

Absolvent de ASE.

Studii și diploma: Te-ai fi așteptat ca un ministru al Fondurilor Europene să aibă specializări în Occident, în state integrate în UE cu mulți ani înaintea noastră. Însă Teodorovici nu a urmat nici un curs sau vreo specializare în străinătate. În jurul vârstei de 35 de ani a finalizat un master la Departamentul de Relații internaționale al SNSPA.

Traseism: 24 de ani. Într-un sfert de veac, Teodorovici a lucrat în Ministerul Transporturilor, la MAE, la Ministerul de Finanțe, la Curtea de Conturi, în Senat și acum ca șef de minister.

 

Florin Jianu,ministru pentru IMM-uri

Compatibilitate: Zero.

Absolvent al Facultății de Matematică. Are un master în Management. Nu a trecut granița pentru nici un fel de curs.

 

Doina Pană, ministrul Apelor și Pădurilor

Compatiblitate: Zero.

A terminat Electrotehnica la Bucu­rești. Are un masterat în Drept și nici un an de studiu, nici o oră de cursuri în străinătate.

Traseism: 5 ani ca și consilier județean și secretar de stat.

 

Bogdan Stanoevici, ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni

Compatibilitate: Zero.

Este actor, iar în CV-ul său stau trecute 40 de producții de filme. Unele, e drept, sunt realizate din Franța.

 

Eugen Nicolicea, ministrul pentru Relația cu Parlamentul

Compatibilitate: Parțială.

Este absolvent de Electronică și de Drept. Nu are studii aprofundate nici în România, nici în străinătate. Are totuși o bogată experiență în Parlament.

Traseism politic: 24 de ani. A ­început ca viceprimar de Turnu-Severin, apoi a avut cinci mandate de deputat.

 

Daniel Constantin, ministrul Agriculturii

Compatibilitate: Parțială.

A absolvit Facultatea de Zootehnie, în București.

Studii: Are un masterat pe care l-a obținut în 2004, în cadrul aceleiași Universități de Științe Agronomice. Nu a urmat specializări în străinătate, cu excepția unui curs în Irlanda.

Traseism guvernamental/administrativ/: 2 ani a ocupat doar funcția de ministru al Agriculturii.

 

Titus Corlățean, ministru de Externe

Compatibilitate: Parțială.

Absolvent de Drept, are studii aprofundate în Drept și Relații Internaționale. Este doctor în Drept. A urmat un curs de perfecționare la Paris, dar fără a obține vreo diplomă. Așa cum „România liberă“ a scris în exclusivitate, Corlățean a devenit conferențiar cu un dosar care a cuprins o carte plagiată și trei articole compilate.

Traseism guvernamental/administrativ: 20 de ani. A activat în Ministerul de Externe, consilier al premierului Năstase, deputat și membru în Parlamentul European.

 

Mihnea Costoiu, ministrul Învățământului Superior și Cercetării

Compatibilitate: Parțială.

Dacă pentru calitatea de ministru al Învățământului superior îl ajută faptul că este rector la Universitatea Politehnică, pentru poziția de cercetător este la un nivel submediocru. În acest moment este doar doctorand și nu are nici o specializare la vreo universitate din Occident.

 

Constantin Niță, ministrul Economiei

Compatibilitate: Parțială.

Deține un CV decent. Este economist, cu un doctorat în Marketing. Nu are studii în străinătate. A fost de trei ori ministru – pentru IMM-uri, pentru Energie și acum al Economiei. În 6 ani, a ocupat patru demnități în stat (una de deputat).

 

Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății

Compatibilitate: Parțial.

A terminat Facultatea de Stomatologie.

Studii și diplomă: Deși nu are masterat, nu are doctorat și nici un studiu în străinătate, este din 2007 asistent ­universitar la Universitatea Carol ­Davila.

Traseism: 10 ani. A fost deputat două mandate și de două ori ministru – al Sportului și al Sănătății.

 

Remus Pricopie, ministrul Educației

Compatibilitate: Da.

Este licențiat în Chimie, are un doctorat în Științe Politice și a dobândit numeroase certificate internaționale. A activat cu precădere în Ministerul Educației.

 

Alexandru Coțovelea, ministrul pentru Societatea informatică

Compatibilitate: Da.

Este licențiat în Informatică și deține un doctorat în Științe Politice. A participat la cursuri în Belgia.

Traseism: 10 ani petrecuți în MAE, Ministerul de Finanțe.

 

Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor

Compatibilitate: Da.

Din punct de vedere al competențelor educaționale, este cea mai calificată din întreg aparatul Guvernului. Are un masterat și un doctorat la Harvard și nu a mai ocupat funcții publice.

 

Gabriel Oprea, ministru de Interne

Compatibilitate: Da.

Absolvent al Școlii Militare și al Facultății de Drept. Deține un doctorat în Drept. Nu are studii în străinătate.

Traseism guvernamental/administrativ: 14 ani de demnități publice. Din anul 2001, a ocupat o serie de funcții în aparatul administrativ fiind deputat, dar și timp de 6 ani ministru de Interne.

 

Răzvan Nicolescu, ministrul Energiei

Compatibilitate: Da.

Este absolvent al Facultății de Energetică, Universitatea București, și deține o bursă Erasmus, dar și un MBA în Belgia.

 

Victor Ponta, premier

Compatibilitate: Zero.

Orice analiză începe și se încheie cu lucrarea de doctorat dovedită ca fiind un plagiat. De asemenea, Ponta are 13 ani ca demnitar, fiind șef al Corpului de Control al premierului Năstase și de două ori ministru.

Opinie. Faliment etic și profesional

„Lipsa de pregătire a miniștrilor Guvernului Ponta ar trebui să nu fie surprinzătoare, dar te lasă cu gura căscată! Dacă acești miniștri ar fi înlocuiți cu oameni luați de pe stradă la întâmplare, nu ar fi o mare nenorocire. Ba chiar s-ar putea ca țara să fie în câștig. Lăsând la o parte gustul putrezit al acestei stări de fapt, analiza subliniază încă o dată starea de faliment etic, profesional și instituțional în care suntem în acest moment. Să sperăm că ne vom trezi până nu e prea târziu!”

Liviu Giosan, cercetător la Woods ­Oceanographic Institution și analist al educației și cercetării din România de peste doua decenii

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...
Ultima oră
Pe aceeași temă