11.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSportFormula 1Klaus Iohannis a avut dreptate. Cum a pierdut Sevil Shhaideh milioane de...

Klaus Iohannis a avut dreptate. Cum a pierdut Sevil Shhaideh milioane de euro de la Uniunea Europeană | TOP CELE MAI CITITE

Comisia Europeană a respins în două rânduri să acorde bani pentru patru proiecte pe care Sevil Shhaideh le coordona din funcția de director  al Asociației Euroregiunea Marea Neagră, instituție controlată de  Nicușor Constantinescu.


Articolul este în TOP 3 cele mai citite articole ale săptămânii, cu peste 35.000 de cititori.
Cel mai citit articol: Gabriela Firea și-a plimbat stilista şi prietenele în Israel, pe banii Primăriei Bucureşti. Primarul Florentin Pandele a însoțit alaiul



La prima adunare generală, din 2008, baronul penal Nicușor Constantinescu a fost ales președintele  Asociației Euroregiunea Marea Neagră (BSER), la care Consiliul Județean Constanța aderase încă de la constituire. Asociația își propunea să fie ”un forum pentru cooperare între autoritățile locale și regionale din zona Mării Negre” (erau 14 membri din 5 state).

Director executiv al Asociației Euroregiunea Marea Neagră a devenit, tot din 2008, Sevil Shhaideh. Semnătura acesteia apare, alături de cea a președintelui de atunci al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, pe mai multe documente de constituire sau de finanțare a unor activități ale asociației, așa cum „România liberă” a scris, în exclusivitate, încă de săptămâna trecută.

 


OPINIE România liberă
Mihai Duță, senior editor: Greii din PSD se feresc să fie gonflabilele lui Dragnea pentru că nu vor să aibă soarta lui Năstase și Ponta

Ditamai partidul care a câștigat en fanfare alegerile s-a scremut și-a scos un ou de bibilică. Cam asta este Sevill Shhaideh în PSD. Faptul că greii din partid s-au ferit de această funcție arată că ei sunt conștienți de intențiile lui Liviu Dragnea. Pesediștii cu experiență au văzut ce s-a întâmplat cu premierii lor care au condus cele mai corupte guverne. În momentul în care PSD a pierdut puterea, toate hoțiile de pe vremea când erau jupâni au ieșit la iveală… Citește aici tot comentariul!



 

Cum intră banii la apă la Constanța

La a doua (și ultima) adunare generală a Asociației Euroregiunea Marea Neagră, Nicușor Constantinescu a promis că asociația va realiza patru proiecte regionale în domeniul turismului, valorificării tradițiilor culturale și protecției mediului.

Proiectele ar fi trebuit să fie implementate până în 2013, în cadrul programului European Neighbourhood Policy Instrument (ENPI) Black Sea, finanțat de Comisia Europeană. Obiectivele generale erau identificarea, conservarea, popularizarea și diseminarea tradițiilor și obiceiurilor din Marea Neagră. 

Un prim proiect, în valoare de 249.000 euro, includea realizarea unor materiale de promovare și prezentare a diferitelor regiuni din bazinul Mării Negre și a tradițiilor lor. Proiectul centrelor de expertiză era cel mai scump (700.000 de euro) și trebuia încheiat într-un an. ”Meniul Mării Negre” trebuia implementat în 15 luni și prevedea pregătirea a 30 de bucătari-șefi în prepararea bucatelor specifice Mării Negre și organizarea unui festival culinar în Constanța. Valoarea: 486.000 de euro. Ultimul proiect, cel al croazierelor pe Marea Neagră, între România și Bulgaria, pentru început, ar fi trebuit să dureze un an. În 2010 se făceau studii de prefezabilitate și de marketing. Valoarea: 688.000 de euro. 

 


OPINIE România liberă
Mălin Bot, redactor-șef online:
Cum a demonstrat Dragnea că e un biet baron penal incapabil să-și depășească limitele
Condamnatul-șef al PSD a reușit să demonstreze că nu are capacitatea să-și depășească umila condiție de ciocoi de Teleorman. Un șmecheraș capabil să paraziteze un județ, dar total incapabil să gândească la un nivel mai mare, să vadă un context internațional sau măcar să priceapă că România nu e Teleorman… Citiți aici tot editorialul!



 

Patru eșecuri din patru

De coordonarea efectivă a proiectelor s-a ocupat chiar Sevil Shhaideh, lucru pe care aceasta și l-a trecut și în CV. Timp de patru ani, până în 2012, Sevil Shhaideh a semnat numeroase acte ca director executiv al Asociației Euroregiunea Marea Neagră. Activitatea sa de manager al asociației a fost un eșec total, lucru care reiese dintr-un document al Consiliului Județean Constanța care arăta că niciunul din cele patru proiecte nu a fost pus în aplicare. Asta, deoarece Comisia Europeană a refuzat finanțarea lor în două rânduri. 

Hotărârea 239 privind desemnarea reprezentantului Județului Constanța în cadrul adunării generale a Asociației Euroregiunea Mării Negre din 29 septembrie 2016 consemnează că “de la înființare și până în prezent au avut loc două adunări generale: prima la Constanța, pe 26 noiembrie 2008, și a doua la Varna, între 25 și 26 martie 2009. Ulterior, nu a mai avut loc nici o adunare generală,  dar nu au fost nici  alegeri. Sub Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013, Asociația Euroregiunea Marea Neagră a depus cereri pentru 4 proiecte (cele enumerate mai sus – n. redacției): Tradiții culturale la Marea Neagră, Studii necesare inițierii proiectului Croazieră la Marea Neagră, rețea de centre de expertiză Marea Neagră și Meniul Mării Negre.

Toate cele patru propuneri au fost respinse atât la primul apel (2009), cât și la al doilea (2011). ”Președinția Asociației Euroregiunea Marea Neagră este deținută în prezent de Consiliul Județean Constanța, respectiv de domnul Constantinescu Nicușor Daniel. Ulterior datei de 3 februarie 2015, Nicușor Constantinescu a fost suspendat din funcția de președinte al CJ Constanța și, implicit, din funcția de președinte al asociației”, se arată în documentul consultat de RL.

Interesant este că, potrivit art. 38, lit. a din statutul asociației, aceasta ”se dizolvă dacă este imposibil să se atingă scopul pentru care a fost constituită”. Deși obiectivele nu au fost îndeplinite, asociația a continuat să existe. Din documentul mai sus citat reiese că persoana desemnată să reprezinte CJ Constanța este, acum, Marian Iordache, fostul primar din Medgidia, actualmente consilier județean PNL. 

SF-urile doamnei Shhaideh

Cele patru proiecte asumate și ratate de directorul executiv al asociației, Sevil Shhaideh, în tandem cu președintele CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, sunt – la opt ani distanță de la anunțarea lor – simple vise. Unele sunt aproape de domeniul fantasticului. 

 


OPINIILE România liberă
Marius Ghilezan, editorialist: Poate da Iohannis lovitura de stat?

Prin refuzul nominalizării lui Sevil Shhaideh în funcția de premier, Klaus Iohannis stârnește prima criză politică a ultimilor ani. Va birui sau va fi un al doilea învins al serviciilor? Iată întrebarea. Demersul șefului statului nu este însoțit de o justificare a gestului. Garantul respectării Constituției se opune propunerii majorității parlamentare PSD+ALDE…. Citiți aici tot comentariul!



 

Croazierele în Marea Neagră nu au fost niciodată viabile, cel puțin economic. Între Constanța și Varna distanța poate fi parcursă pe șosea în mai puțin de două ore. S-a pus la un moment dat problema unor curse de ferry-boat spre Turcia și Georgia, care ar fi putut fi rentabile economic, dar și aceste inițiative au murit repede. Singurele croaziere adevărate în Marea Neagră au fost organizate din 2013, după o pauză de 70 de ani, de compania MSC, deținută de o familie privată din Italia.

Și aceste croaziere au loc din ce în ce mai rar, pentru că Marea Neagră a devenit un loc mai puțin frecventabil pentru turiști, din cauza problemelor din Crimeea și chiar Turcia. Asociația Litoral – Delta Dunării a promis, la rândul ei, acum câțiva ani, croaziere spre Grecia, dar și acest proiect a murit în fașă. Specialiștii consultați de „România liberă” spun că Marea Neagră este una care nu se pretează pentru croaziere cu ambarcațiuni mici, din cauza valurilor care produc disconfort pasagerilor. O mare mai agitată și mai imprevizibilă ca altele. Nici celelalte proiecte nu au fost duse la îndeplinire. În ciuda eforturilor noastre îndelungate de a găsi orice urmă a acestora, chiar și în mediul online, nu am reușit. 

Sevil Shaiddeh a înregistrat un eșec răsunător ca manager pentru patru proiecte refuzate de la finanțare. În acest context, e greu de crezut că propunerea PSD-ALDE pentru funcția de premier ar putea manageria o chestiune mult mai complicată, și anume România.  

Mulțumiri din inimă domnului Nicușor

„România liberă” a scris, săptămâna trecută, în exclu-sivitate, despre faptul că premierul propus de PSD a semnat pentru alocarea a zeci de mii de euro din banii constănțenilor pentru a-l înscăuna pe fostul baron local Nicușor Constantinescu în funcția de șef al unei asociații care nu a derulat niciun proiect de anvergură. Chiar dacă eficiența Asoci-ației Euroregiunea Marea Neagră a fost zero, Sevil Shaiddeh a fost de acord cu deblocarea sumei de 100.000 lei pentru orga-nizarea primei adunări generale a asociației, unde Constantinescu a fost desemnat președinte. Evenimentul s-a desfășurat la Hotelul Malibu în 2008.

Astfel, cea mai mare parte din cei 100.000 de lei alocați evenimentului a ajuns la firma omului de afaceri Costică Zelcă, un apropiat al lui Nicușor Constantinescu, proprietarul Hotelului Malibu de la intrarea în stațiunea Mamaia. În acest an, Zelcă a fost condamnat, în primă instanță, la cinci ani de închisoare, într-un dosar în care Constantinescu a primit 15 ani referitor la plăți ilegale pe care le-ar fi făcut CJ către firma lui Zelcă. În programul alcătuit pentru delegația străină a fost inclusă și o cină festivă la Hotelul Flora din Mamaia, controlat de Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Pentru organizarea acestei chermeze care, de altfel, nu a avut alte urmări practice decât umflarea orgoliului baronului condamnat al PSD, Nicușor Constantinescu, au plătit constănțenii. 

Potrivit unui act semnat tot de către directorul executiv al asociației, Sevil Shhaideh, cotizația pe care CJ Constanța, în cali-tate de membru al asociației, trebuia să o plătească aces-teia era în sumă de 7.151 euro pe an și trebuia achitată, proporțional, de fiecare locuitor al județului.  

Soțul lui Sevil Shhaideh a înființat o firmă la Constanța cu doi ani înainte să ajungă în România – Silviu Sergiu

În 2009, pe vremea când încă era analist de politici agricole în Ministerul sirian al Agriculturii și Reformei Agrare, Akram Shhaideh a înființat o firmă în România, deși, la acea dată, nu avea nicio legătură oficială la Constanța. Akram avea să vină în țara noastră abia în 2011, an în care s-a și căsătorit cu Sevil Sumanariu și a reușit să se angajeze pe un post de consultant agricol la Direcția de Drumuri și Poduri Constanța. Întrebarea firească este de ce a procedat Akram Shhaideh în acest mod? Ce a premeditat? 

Potrivit datelor publice, firma ROSYR International SRL a fost înființată de sirian la data de 26 octombrie 2009, având Codul Unic de Înre-gistrare 26147421 – neplătitor de TVA. Obiectul principal de activitate al firmei era „comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun”, iar sediul social era în Constanța.

Interesant este că, pe -site-ul Ministerului român de Finanțe, nu există informații despre activitatea firmei pentru anii 2010 și 2011, ci doar date aferente anilor 2012, 2013 și 2014. Ceea ce poate însemna că, până la sosirea lui Akram Shhaideh în România, firma nu a derulat nicio afacere, ci a fost activată după căsătoria sirianului cu Sevil Sumanariu. De altfel, noua doamnă Shhaideh a și fost cooptată ca asociat în firma ROSYR International SRL, având 50% acțiuni. Restul de 50% erau deținute de soțul său, care era și administrator.

Profit fără niciun angajat

Chiar dacă nu a avut niciun angajat, ROSYR International a raportat, în 2012, o cifră de afaceri de 44.087 de lei, iar cheltuielile s-au ridicat la 9.201 lei, profitul net fiind de 27.920 lei. Dividendele aferente anului fiscal 2012 încasate de Akram Shhaideh au fost de 10.521 lei, lucru care reiese din declarația de avere depusă în 2013 în calitate de consilier la cabinetul secretarului de stat din Ministerul român al Agriculturii.

În anii 2013 şi 2014, pe când Sevil Shhaideh ocupa funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, activitatea firmei s-a redus drastic. În 2013, veniturile i s-au redus de aproape trei ori. Cifra de afaceri a fost de doar 13.163 de lei, iar profitul net, 3.131 de lei. În 2014, au fost raportate venituri zero şi cheltuieli de 435 lei. 

După numirea lui Sevil Shhaideh în funcţia de consilier în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, firma ROSYR International SRL a fost radiată, potrivit certificatului de radiere eliberat de ONRC, conform rezoluţiei 14221/ 21 aprilie 2016.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Un judecător i-a impus restricții de comunicare lui Donald Trump

Judecătorul din procesul penal al lui Donald Trump la New York i-a impus marţi restricţii de comunicare, în special în ceea ce priveşte martorii,...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale modifică legislația din domeniul asistenței sociale

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță modificarea a șase acte normative din domeniul asistenței sociale. Schimbările au fost aprobate de deputați. Acestea vor aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă