Emil Boc a fost prim-ministru din decembrie 2008, el supravieţuind în faţa a zece moţiuni de cenzură, inclusiv uneia adoptate de Parlament, înaintea alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2009, dar a depus mandatul guvernului său pe fondul nemulţumirilor din partid şi a protestelor de stradă, relatează Mediafax.
Primul Cabinet condus de Emil Boc s-a format după alegerile parlamentare din 2008, când PDL şi PSD au format alianţa despre care preşedintele Traian Băsescu spunea că o visase dintotdeauna.
Boc nu a fost prima opţiune pentru funcţia de premier, el fiind nominalizat abia după ce Theodor Stolojan a renunţat la funcţie, înainte de a fi învestit de Parlament, motivele neoficiale vehiculate de presă fiind legate de faptul că nu putea să îşi demită miniştrii decât cu acordul liderilor PSD şi PDL.
Denumit de presă şi politicieni „Guvernul Boc I”, Executivul PDL-PSD a funcţionat până în septembrie 2009, când PSD s-a retras de la guvernare, după ce premierul l-a revocat din funcţie pe Dan Nica, ministrul PSD al Internelor, ca urmare a unui scandal legat de posibile tentative de turism electoral.
Primul guvern condus de Boc s-a confruntat cu două moţiuni de cenzură depuse de PNL şi UDMR, „Marea păcăleală PDL-PSD” (mai 2009) şi „Guvernul PDL-PSD a hotărât decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost” (septembrie 2009), ambele respinse de majoritatea confortabilă asigură de parlamentarii PDL şi PSD.
Retragerea PSD de la guvernare, în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009, a fost urmată de depunerea, în octombrie 2009, unei noi moţiuni de cenzură, „11 împotriva României”, aluzie la cei 11 miniştri PDL care asigurau interimatele şi la conducerea ministerelor ce reveniseră PSD.
Votul parlamentarilor PSD, PNL şi UDMR a făcut ca moţiunea să fie adoptată de Parlament, premieră în politica românească de după 1989.
Demis în data de 13 octombrie 2009, Guvernul Boc I a continuat să funcţioneze interimar până după alegerile prezidenţiale, variantele cu Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă premieri fiind respinse de Parlament.
Realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte, în 6 decembrie 2009, a dus la cooptarea UDMR şi a minorităţilor naţionale alături de PDL şi formarea aşa-zisului „Guvern Boc II”.
Constituit în baza unei fragile majorităţi parlamentare, al doilea Cabinet condus de Emil Boc a supravieţuit în faţa a şapte moţiuni de cenzură, două dintre acestea nemafiind votate în Parlament.
Despre o posibilă demisie a lui Emil Boc presa a mai scris în urmă cu aproape un an, în martie 2011, vehiculându-se atunci inclusiv presiuni în acest sens din partea lui Traian Băsescu.
PDL se pregătea de alegeri interne, iar presa a speculat faptul că preşedintele şi-ar fi dorit un premier tehnocrat, Boc urmând să se ocupe doar de partid.
Inclusiv unii membri PDL, precum Cristian Preda şi Monica Macovei, au alimentat informaţiile despre o posibilă demisie a lui Boc, în contextul unor repetate întâlniri ale preşedintelui Băsescu cu liderii şi parlamentarii PDL.
În cele din urmă, opinia majoritară în PDL a fost în favoarea lui Boc, care şi-a păstrat şi funcţia de prim-ministru, dar şi preşedinţia PDL.
Demis şi reînvestit, remaniat în mai multe rânduri, Guvernul condus de Emil Boc, în diversele formule, a avut doi miniştri care au supravieţuit din 22 decembrie 2008 până în prezent: Cătălin Predoiu la Justiţie şi Elena Udrea la Turism şi apoi la Dezvoltare Regională şi Turism.
