25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportFarmecul Rapidului: egal scos cu doi oameni mai puțin și trei penalty-uri...

Farmecul Rapidului: egal scos cu doi oameni mai puțin și trei penalty-uri ratate de adversari

Rareș Lazăr a fost eliminat în minutul 28 iar în minutul 68 portarul Mihai Popa a fost trimis la cabine pentru două cartonașe galbene luate la rând pentru că s-a mișcat de pe linia porții la executarea unui penalty.

Primul avertisment a venit după ce respins mingea șutată de Sergiu Arnăutu. Centralul a dictat repetarea loviturii, a executat căpitanul Laurențiu Marinescu dar portarul Rapid-ului a ghicit colțul și a reușit să soată din nou. Considerând că s-a mișcat din nou, arbitrul bucureștean Iulian Dima a fluierat repetarea loviturii de la 11 metri, de data aceasta cu portarul de rezervă Alexandru Tătaru pe teren. Al treilea executant, David Meza Colli a șutat în forță dar a trimis peste transversală.

Petrolul – Rapid s-a încheiat cu scorul din primul minut iar rapidiștii sunt foc și pară. “E maxim ce se putea obţine, poate chiar puteam înscrie. Pentru mine ce am trăit astăzi n-am mai trăit. Un exces de zel al tuşierului, un roşu foarte uşor. Îmi felicit jucătorii pentru cum au interpretat jocul, cum au suferit, e un punct mare, am arătat spirit, Rapidul în nouă a arătat bine.”, a spus antrenorul Dan Alexa la Digi Sport.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă