6.1 C
București
marți, 5 martie 2024
AcasăSportEuroobservatorii se vaita ca nu au bani pentru socializare

Euroobservatorii se vaita ca nu au bani pentru socializare

Platiti cu peste 4.000 de euro lunar de Parlamentul European si cu alte peste 30 milioane de lei de Parlamentul Romaniei, euroobservatorii damboviteni se vaita ca nu le ajung banii sa socializeze cu parlamentarii europeni. Liberalul Nicolae Vlad Popa spune ca diurna primita de la europeni (270 de euro zilnic) abia ii ajunge sa plateasca masa si cazarea. La fel si Adrian Cioroianu. Marea problema a observatorilor este faptul ca nu prea ii tine buzunarul sa socializeze cu colegii lor mai mari de la Parlamentul European. Adica, sa mearga la teatru, la receptii sau la diverse conferinte. “Trebuie sa mergem la intalniri in afara cadrului oficial pentru a face lobby, la concerte, la teatru… De pilda, participarea la conferinte si mese rotunde costa intre 15 si 20 de euro”, a spus Cioroianu. Senatorul Popa a declarat ca el a participat chiar la o cursa de cai. Si, chipurile, nu a fost sa se distreze, ci in interes national: sa faca lobby pentru tara.
Colega de la PSD Corina Cretu are, insa, o alta problema. Ea nu se simte ajutata de colegii din Senat. “Parlamentul si-a luat cu totul mana de pe noi, nu ne ajuta nici logistic si suntem chemati in tara cand avem activitati importante la Parlamentul European”, a spus Cretu. Pesedista sustine ca drumul la Strasbourg ii goleste buzunarul in loc sa i-l umple. “La Strasbourg am dat 800 de euro pe 4 zile de cazare… Eu, in loc sa ma ocup de activitatea la Parlamentul European, stau mai mult sa-mi schimb biletul de avion si sa-mi caut cazare… Cand vin neprogramat in tara, pierd si ziua de diurna, si o suta de euro pe schimbarea biletului de avion”, s-a revoltat Cretu. Euroobservatorii ar cere niste bani in plus din bugetul Senatului. Teama de o reactie dura din partea presei si a opiniei publice i-a facut sa renunte. Liberalul Ioan Alexandru Mortun a incercat sa dreaga busuiocul declarand ca “ar fi indecent sa spunem ca nu ne ajung banii”, desi majoritatea colegilor sai se vaita ca prin buzunare le cam bate vantul european.

Cele mai citite

Ciolacu crede că România intră în Schengen rutier până la finalul anului

România intră în Schengen rutier până la finalul anului, iar de anul viitor românii nu vor mai avea nevoie de vize pentru America-acestea sunt...

”Au început lucrările cu două utilaje”

Lucrările pe lotul 3 al autostrăzii A7, care leagă localitatea Pietroasele de municipiul Buzău, au început pe 1 martie, dar se pare că...

Moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov sunt în pelerinaj la Ploiești

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației din cadrul Primăriei Ploiești a avizat favorabil pelerinajul cu Sfintele Moaște ale Sfântului Dimitrie Basarabov, în municipiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă