3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportElisabeta Lipă: „Bugetul alocat inițial federaţiilor este de 104 milioane”. Ce se...

Elisabeta Lipă: „Bugetul alocat inițial federaţiilor este de 104 milioane”. Ce se întâmplă cu finanțarea la handbal, tenis şi hochei pe gheaţă

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că bugetul alocat federaţiilor sportive până la finalul Jocurilor Olimpice de la Paris este de 104 milioane de lei, precizând că strategia de finanţare va fi total diferită faţă de anii anteriori.

Lipă a precizat că sumele aferente pregătirii şi participării sportivilor români la Olimpiada de la Paris vor fi acordate prin intermediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, urmând ca ANS să finanţeze celelalte activităţi ale federaţiilor.

„Anul acesta strategia de finanţare va fi total diferită faţă de cum ne-am obişnuit până acum. Având în vedere că vorbim despre Jocurile Olimpice, avem obligaţia să susţinem toate federaţiile olimpice în primul rând, ca să se prezinte cât mai bine şi cât mai frumos la Jocurile Olimpice de la Paris, dar avem obligaţia să nu-i uităm nici pe ceilalţi, şi aici mă refer la sporturile neolimpice, pentru că vorbim de o naţiune sănătoasă, de copii sănătoşi, de mişcare, de sport de masă, şi nu avem voie să nu ne aplecăm şi către această zonă. Sunt 68 de federaţii care vor fi finanţate anul acesta şi avem trei federaţii care în momentul în care îşi vor completa dosarele cu siguranţă că vor intra şi ele la finanţare. Termenul de depunere a dosarelor de finanţare a fost până pe 10 ianuarie. Au fost analizate de către o comisie din agenţie, împreună cu reprezentanţi din comitetul olimpic, astfel încât să găsim cea mai bună variantă pentru susţinerea federaţiilor olimpice. Dacă anul trecut când s-a vehiculat că bugetul primit este cel mai mare din istorie, anul acesta bugetul este aproximativ la fel, dar, normal că întotdeauna există loc şi de mai bine. Bugetul iniţial pe care noi îl alocăm federaţiilor este de 104 milioane”, a declarat Lipă la sediul ANS.

Cele mai mari sume alocate în prima parte a anului vor fi distribuite către Federaţia Română de Canotaj, Federaţia Română de Box şi Federaţia Română de Tenis de Masă: „Primele trei federaţii care sunt bugetate, deşi sumele provin din două părţi, sunt canotajul, boxul şi tenisul de masă. Dar îmi este foarte greu să vă dau cifrele finale, pentru că vom vedea ce înseamnă ca pregătire partea finanţată de către Comitetul olimpic. Nu uitaţi că vorbim despre primele şapte luni, inclusiv Jocurile Olimpice, deci nu este o finanţare asigurată pe toată perioada anului”.

Lipă a afirmat că ANS va finanţa direct federaţiile sporturilor neolimpice şi activităţile care nu au legătură cu Jocurile Olimpice de la Paris, precizând că bugetele federaţiilor vor fi mai mari decât cele cu care au încheiat anul anterior.

„ANS va finanţa federaţiile sportive naţionale, restul activităţilor, pentru că COSR finanţează centrele naţionale olimpice de juniori şi de tineret, iar sumele nu sunt mici. Aceste centre s-au dovedit a fi bune, produc şi mai greu găsim sportivi de la cluburi care să crească frumos şi să reprezinte România în competiţiile internaţionale. Finanţarea preluată de ANS va însemna restul activităţilor federaţiilor, respectiv campionatele mondiale, europene de juniori, de tineret, congrese, iar finanţarea o vom face până la Jocurile Olimpice. Ulterior vom face o analiză şi bineînţeles că bugetele federaţiilor vor fi suplimentate. Din punctul meu de vedere, bugetele vor fi mult mai mari decât cele cu care au încheiat anul 2023. Important va fi ca sportivii noştri să fie cât mai bine pregătiţi şi să ne reprezinte cât mai frumos ţara”, a explicat Lipă.

Ce se întâmplă cu federaţiile de handbal, tenis şi hochei pe gheaţă

Preşedinta ANS a precizat că în cazul federaţiilor de handbal, tenis şi hochei pe gheaţă nu este vorba despre o tăiere definitivă a bugetului şi că aşteaptă completarea dosarelor pentru a primi finanţări pe 2024.

„Cele trei federaţii care nu au dosarele complete sunt federaţia de hochei, care nici nu a depus cerere, pentru că sunt doi preşedinţi validaţi de către fostul minister, şi care la ora actuală sunt într-un proces în instanţă… Până nu decide instanţa care este preşedintele federaţiei, noi nu putem finanţa pentru că o problemă. După care sunt Federaţia Română de Handbal şi cea de tenis, care până pe data de 10 ianuarie nu au depus dosarele complete. Li s-a adus la cunoştinţă, vor veni cu completările şi cu siguranţă că vor intra pe finanţare. Legea trebuie să o respectăm toţi şi toţi trebuie să aibă la dosar exact ceea ce spune legislaţia. Vom semna contractele începând cu 31 ianuarie, ca să poată să prindă şi luna ianuarie de finanţare. La handbal ce este în instanţă lăsăm instanţa să decidă, iar în privinţa metodologiei, dacă dosarul lor va cuprinde toate documentele, finanţarea va fi făcută de către agenţie. La ora actuală, nu am semnat niciun contract cu nicio federaţie, asta se va întâmpla în următoarele trei zile, până pe 31 ianuarie. Dacă până atunci tenisul şi handbalul vor veni cu documentele care ne sunt necesare vor intra şi ei în linie dreaptă, nu se pune problema să nu existe finanţare. Nu vorbim de o tăiere definitivă a bugetului pe 2024, poate să existe în februarie sau în martie”, a mai spus Lipă.

Federaţiile de handbal, tenis şi hochei pe gheaţă au suspendate finanţările de la bugetul de stat pe anul 2024, cele trei organizaţii fiind declarate neeligibile de Agenţia Naţională pentru Sport pentru nerespectarea condiţiilor.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Exit poll Antena 3 și Digi24: Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, în turul 2 pentru alegerile prezidențiale

Rezultatele primelor exit-poll-uri pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale indică faptul că Marcel Ciolacu, candidatul PSD, și Elena Lasconi, reprezentanta USR, se vor confrunta...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

Prezenţa la vot la ora 15.30, la nivel naţional este 34,33%. În 2019, era 29,21%

Aproape 500.000 de români au votat până la ora 15.00 la secţiile de vot din străinătate, mai mulţi decât în 2019, când au fost...
Ultima oră
Pe aceeași temă