Președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut, din nou, declarații acide la adresa președintelui Iohannis, după ce șeful statului a reiterat că persoanele cu probleme penale nu au "ce căuta la conducerea țării", referindu-se la miniștrii Ilie, Shhaideh și Plumb.
"Citați cu atenție din domnul nostru președinte. Anul trecut a zis că nu și-ar dori în guvern persoane cu probleme penale, uitați la ce s-a ajuns. Mi-am exprimat un punct de vedere. Dacă dumnealui nu a fost în ţară, luni, poate nu a fost informat corect. A fost o discuţie destul de serioasă în BPN, care s-a încheiat cu acea decizie. Li s-a transmis celor două doamne să nu demisioneze şi le-am întrebat ce decizie au, pentru că decizia este a lor. Sunt două posturi importante în guvern şi nu ar face bine să plece acum", a declarat Dragnea.
De asemenea, șeful PSD s-a plâns și de relația pe care o are cu șeful statului.
"Eu am tot spus şi spun de doi ani că e bine să comunicăm, să ne întâlnim să discutăm. O discuţie nu face rău. Dacă face ceva, face bine. În ceea ce priveşte legile justiţiei, oricând se poate face o analiză pe text că să înţelegem şi noi de unde vine atâta suprare. Am înţeles că e vorba despre numirea procurorilor şefi. Eu mi-am spus un punct de vedere. În ceea ce priveşte Inspecţia Judiciară şi ministrul a spus şi eu cred că IJ trebuie să devină un organism independent", a mai afirmat Dragnea.
Totodată, Dragnea mai susține că atitudinea președintelui încurajează mișcările protestatare.
"Ideea că e un om care stabileşte cine e bun, cine e rău, cine are voie, cine nu are voie să facă ceva, nu e bine. Se incită lumea să iasă în stradă, că nu cumva această majoritate să facă ceva, mi se pare o ieşire din democraţie. Există riscul să se înţeleagă în felul asta", a declarat Dragnea.
În cursul dimineții de miercuri, șeful deputaților l-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis că ar fi fost de fapt în vacanță în SUA, deși șeful statului a participat la Adunarea Generală a ONU. În replică, purtătoarea de cuvânt a președintelui Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a spus că dacă o întâlnire cu Donald Trump și reprezentarea României la ONU este interpretată drept o vacanță, atunci nu mai este nimic de comentat.
”E o glumă sau este o ironie bazată pe un neadevăr. Dacă reprezentarea României la ONU și întânire cu președintele SUA reprezintă o vacantă, atunci nu mai avem nimic de comentat”, a declarat Dobrovolschi.
Anterior, președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că Sevil Shhaideh și Rovana Plumb ar trebui să demisioneze din Guvern în contextul în care sunt anchetate pentru fapte de corupție în dosarul ”Belina”.
"Cred că vă amintiți de pozițiile mele pe care le-am avut în ocazii similare. Eu vreau să cred că România este o țară care întărește statul de drept. Într-un stat de drept, persoanele urmărite penale, judecate penal și condamnare penal nu trebuie să fie în conducerea statului. Da, doamenele ministru trebuiau, în varianta optimală să demisioneze. A doua variantă, trebuiau să fie retrase. Faptul că PSD face scut nu este de bun augur.
Nu mă antepronunț prin această afirmație, vorbesc din punct de vedere al președintelui. Îmi doresc foarte mult să avem un guvern care nu este suspus unor suspiciun", a mai spus preşedintele.
Iohannis a mai subliniat că pentru România ar trebui să devină normalitate ca persoane urmărite penal, judecate sau condamnate să nu fie la conducerea statului, să nu fie în guvern.
"Nu este bună această evoluție. Este păcat că PSD nu a înțeles nimic din repetatele mele apeluri pentru întărirea statului de drept și avertizez că această cale nu este bună”, a mai spus Klaus Iohannis.
În replică, Liviu Dragnea a declarat: ”Nu vorbesc. A vorbit președintele destul. A venit supărat din vacanță și ne-a certat pe toti”, pentru ProTv.