Ministrul Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, va face parte din delegaţia oficială a premierului Viorica Dăncilă, care se va deplasa sâmbătă la reuniunea cvadrilaterală la nivel înalt de la Belgrad, unde vor mai fi prezenţi premierii din Bulgaria şi Grecia şi preşedintele Serbiei, informează un comunicat al MTS.
Conform sursei, pe agenda discuţiilor, la care vor participa şi miniştrii de resort din cele 4 ţări, se va afla şi proiectul de candidatură comună pentru organizarea Cupei Mondiale la Fotbal din 2030.
”Vineri, ministrul tineretului şi sportului a continuat seria întâlnirilor cu conducători ai federaţiilor şi i-a primit la MTS pe Camelia Potec, preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi pe Norris Măgeanu, preşedinte al Federaţiei Române de Automobilism (FRAS). Bogdan Matei a discutat şi cu aceştia despre noua metodologie de finanţare a federaţiilor şi despre priorităţile şi proiectele pe care le au cele două foruri în viitorul apropiat”, se arată în comunicat.
Premierul bulgar, Boiko Borisov, anunţa, la începutul lunii trecute, că România, Bulgaria, Grecia şi Serbia analizează o posibilă candidatură comună pentru organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030.
Ţările din Balcani nu au organizat niciodată Cupa Mondială, însă fosta Iugoslavie, care s-a destrămat în 1991, a găzduit un turneul final al Campionatului European 1976 cu patru echipe.
Săptămâna trecută, ministrul bulgar al Sportului, Krasen Kralev, spunea că o candidatură comună a unor ţări din Balcani – România, Bulgaria, Grecia şi Serbia – la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030 este una realistă deoarece va fi susţinută de guvernele acestor state.
Cele patru ţări ar putea lua în calcul şi o ofertă comună pentru organizarea EURO 2028.