-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSportDetensionare prin amanare?

Detensionare prin amanare?

Franco Frattini, comisarul european pentru Justitie, a anuntat ieri ca UE va astepta mai intai ca Parlamentul italian sa aprobe decretul de lege cu privire la expulzarea imigrantilor si apoi va exprima o pozitie in acest sens.


"Autoritatile italiene
au publicat oficial pe 7 noiembrie textul decretului care va transpune Directiva 38 din 2004. Parlamentul italian urmeaza sa adopte textul in decurs de 60 de zile. Pozitia Comisiei Europene va depinde de versiunea finala a textului de lege care va fi aprobat de Parlamentul italian", a declarat vicepresedintele CE, Franco Frattini, in timpul dezbaterii in legatura cu Directiva 38 la Strasbourg. Pozitia Romaniei depinde si ea, dupa cum au anuntat guvernantii, de decizia Comisiei Europene. "Urmarim indeaproape evolutia situatiei din Italia. Suntem ingrijorati de crime si de infractiuni si suntem alaturi de familiile afectate de criminalitate. Salutam relatiile de cooperare bilaterala italo-romana. Vor fi respectate cu siguranta drepturile romanilor si se vor lua masuri pentru prevenirea discriminarilor. In cazul unei expulzari imediate, urgenta trebuie sa fie justificata. Decretul de expulzare trebuie sa fie o masura extrema", a subliniat Frattini. In schimb, comisarul european a fost aspru criticat, luni seara, de parlamentarii europeni pentru comentariile facute pe perioada crizei imigrantilor romani. "Nu trebuie sa fiti partinitor si Adunarea va cere sa va concentrati asupra activitatii din prezent, si nu asupra responsabilitatilor dumneavoastra viitoare", a declarat presedintele grupului liberalilor din Parlamentul European, referitor la o eventuala intoarcere a lui Frattini intr-un guvern condus de Silvio Berlusconi (Frattini fiind membru al partidului Forza Italia). Europarlamentarul socialist italian Giovanni Pittela a declarat ca Frattini "si-a amestecat rolul de comisar european cu cel de om politic al opozitiei italiene". Partidul Verzilor considera ca oficialul european a avut doua fete pe parcursul polemicii. "Franco Frattini si ideea sa de a distruge taberele de romi din Roma au exacerbat o problema, in loc sa o rezolve", a adus acuze si liderul socialistilor din PE, Martin Schulz. Acesta a precizat ca "domnul Frattini ar trebui sa faca eforturi sa calmeze situatia si sa dea dovada de o mai mare sensibilitate, ar trebui sa respecte legea europeana". La randul sau, vicepresedintele grupului popularilor europeni, Marian-Jean Marinescu (PD), a declarat ca "exista tendinta de a se escalada nejustificat aceasta situatie, alimentata si de declaratii politicianiste si xenofobe proferate de unii politicieni, ceea ce nu poate decat sa inteteasca ura si intoleranta". Votul in PE este programat pentru joi. Parlamentarul independent Jens Petre Bonde a dat asi-gurari ca "nici un roman nu va fi expulzat in afara legii. Nu este dreptul politicienilor sa hotarasca cine sunt criminalii, avem nevoie de judecatori independenti". Roberto Musacchio, reprezentand grupul parlamentar Stanga Unita Europeana, a declarat ca "dezbaterea nu se refera doar la Italia si Romania, ci la intreaga UE si la viata tuturor cetatenilor, iar vina este individuala, nu colectiva". In acelasi timp, Graham Watson a precizat ca "populatia roma nu se identifica nici cu tara Romania, nici cu orasul Roma si avem nevoie de o strategie comuna pentru integrarea acestei populatii".

Intalnire a lui Frunzaverde cu ambasadorul italian
Candidatul PD pentru europarlamentare, Sorin Frunzaverde, a avut o intrevedere cu ambasadorul Italiei la Bucuresti, Daniele Mancini, la solicitarea oficialul italian. "Excelenta Sa ne-a declarat ca este necesara o atitudine mult mai calma din partea ambelor parti, ca trebuie reconstituita increderea comuna intre cele doua tari, trebuie luate o serie de pozitii care sa indemne la eliminarea discursurilor extremiste si xenofobe, iar partea italiana se angajeaza sa faca acest lucru", a tinut sa ne precizeze Frunzaverde. Acesta a mai spus ca ambasadorul italian a mentionat istoria comuna a celor doua tari, bunele relatii de pana acum, faptul ca exista foarte multe familii mixte, romano-italiene, ca in Romania sunt 15.000 de investori italieni. Frunzaverde a mai spus ca Daniele Mancini a tinut sa specifice ca Italia este gata sa aduca modificari la decretul privind imigrantii, daca vor veni recomandari in acest sens din partea Comisiei Europene. Totodata, potrivit liderului PD, ambasadorul italian a dat garantii ca expulzarile se vor face individual, si nu in masa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă