25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportDescentralizarea, negociată până în ultima clipă

Descentralizarea, negociată până în ultima clipă

Liderii USL au avut, ieri, mai multe întâlniri pentru a definitiva legea descentralizării pe care guvernul urma să o aprobe astăzi şi să o trimită la Parlament. La ora închiderii ediţiei, premierul Ponta discuta cu miniştrii implicaţi în descentralizare urmând să aibă o discuţie decisivă cu liderul PNL, Crin Antonescu.

Liderii USL aveau de tranşat trei teme majore: situaţia porturilor de la Dunăre, a Agenţiei pentru Protecţia Socială şi a cinematografelor. Toate aceste instituţii se află în subordinea unor miniştrii liberali.

Astfel, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu a solicitat păstrarea porturilor de la Dunăre. Vicepremierul Liviu Dragnea, autorul proiectului de descentralizare, a recunoscut că este posibil să facă un pas înapoi. “Există în mod real posibilitatea ca porturile să nu mai fie transferate din motive pur juridice. Acum porturile sunt în situaţia următoare: terenul, danele, sunt în domeniul public al statului, instalaţiile portuare în patrimoniul a două societăţi comerciale – APDF Giurgiu şi APDM. Şi, probabil că nu vom include în această lege acest transfer, pentru că ar fi vorba de divizarea acestor societăţi comerciale”, a explicat Liviu Dragnea.

De asemenea, este posibil ca proiectul să nu se mai refere nici la descentralizarea cinematografelor, după cum a afirmat Liviu Dragnea, după o discuţie cu ministrul Culturii, Daniel Barbu. ” Am descoperit cu groază situaţia reală din sistem: majoritatea zdrobitoare a sălilor de cinematograf sunt închiriate pentru gogoşerii, pentru cofetării, pentru tot felul de activităţi care n-au niciun fel de legătură cu cultura. Multe dintre aceste imobile sunt în instanţă, printr-o procedură extrem de inteligentă generată de actualul sistem centralizat pe care vrem să-l rupem”, a afirmat ieri Liviu Dragnea.

Dragnea a mai spus că USL va lua o decizie şi în privinţa descentralizării Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale (ANPS). Instituţia se află în subordinea Ministerului Muncii, condus de Mariana Câmpeanu. Faţă de proiectul iniţial, Guvenrul a renunţat să mai dea autorităţilor locale poliţia rutieră, direcţiile de patrimoniu, inspectoratele şcolare şi direcţiile de muncă.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă