19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSportDecizia în cazul lui Mircea Diaconu, AMÂNATĂ pentru săptămâna viitoare

Decizia în cazul lui Mircea Diaconu, AMÂNATĂ pentru săptămâna viitoare

Vicepreşedintele Senatului Laurenţiu Chirvăsuţă a anunţat, luni, că Biroul Permanent a decis amânarea discuţiei privind încetarea mandatului de senator al lui Mircea Diaconu, la solicitarea liderului de grup al PNL, pentru lămuriri suplimentare din partea ÎCCJ, potrivit Mediafax.

Citeşte şi:

Horia Georgescu, preşedintele ANI: Decizia de excludere a lui Sergiu Andon din Parlament, o premieră. Decizia pentru Diaconu, echilibrată

Chirvăsuţă a precizat că solicitarea de amânare a fost formulată de liderul de grup al PNL, Mario Oprea, fiind invocat faptul că ar fi necesare documente suplimentare din partea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.

„S-a amânat în ideea de a mai primi încă o hotărâre definitivă, deci dumnealui mai aşteaptă încă o hotărâre definitivă din partea instanţei (…) Pentru suspendarea dumnealui am luat la cunoştinţă cu data de 16 iunie şi pentru a se vota în plen s-a decis pentru săptămâna viitoare”, a explicat Chirvăsuţă, precizând că subiectul va mai fi discutat din nou luni în şedinţa Biroului Permanent.

În 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat pe atunci senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, a promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.

Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.

În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.

Demisia sa a survenit hotărârii irevocabile a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil, întrucât a fost simultan senator şi director al Teatrului Nottara.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă