13.6 C
București
duminică, 26 septembrie 2021

De ce se implică senatorii în scandalul Antena

Senatorii din toate partidele au decis, ieri, la propunerea lui Călin Popescu Tăriceanu, să-l cheme pe premierul Dacian Cioloș, astăzi, pentru a da explicaţii cu privire la acţiunea ANAF în cazul Antena 3. În acest fel, PSD, PNL, UDMR și UNPR au fost de acord să implice Senatul în acțiunea trustului Intact, deținut de familia lui Dan Voiculescu, împotriva aplicării unei hotărâri judecătorești.

Propunerea a fost lansată de preșe­dintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a invocat „un plan bine pus la punct de suspendare a democrației şi de anihiliare a presei”. „Descinderea brutală și supranumerică desfășurată de Agenția Națională de Administrație Fiscală (ANAF) la adresa unei televiziuni, cu controlul identității persoanelor aflate în sediu, un control abuziv, din care nu au lipsit probabil folosirea gazelor lacrimogene, asta era ceea ce se mai putea face în plus, mi se pare că ajunge să fie expresia ultimă a acestor derapaje și excese permanente care se întâmplă în România în ultima perioadă”, a declarat președintele Senatului. Propunerea președintelui Senatului a fost sprijinită de toate partidele și a  primit 70 de voturi favorabile, 3 abțineri, 2 voturi împotrivă.

„PSD nu poate asista nepăsător la această tentativă de suprimare a unui post de televiziune din România – stat european, România-membru al UE”, a susţinut Mihai Fifor, liderul senatorilor PSD. De altfel, poziția PSD a fost întărită și de preşedintele partidului Liviu Dragnea, în conferința de presă ținută după ședința Senatului (Dragnea fiind deputat, nu a participat). Social-democratul a comentat că acţiunea ANAF în cazul posturilor de televiziune ale trustului Intact reprezintă un atentat „la adresa libertăţii presei”. Senatorul liberal Marius Obreja a spus că liberalii încurajează și sprijină acțiunile instituțiilor statului „de la cap și până la coadă”, dar nu pot fi de acord cu „abuzuri”.  Poziții similare au avut și UNPR și UDMR, în cazul Uniunii stindardul libertății de exprimare fiind preluat de  Verestoy Attila, o prezență discretă în viața publică, în ultimii ani.

Ce legătură are libertatea cu sediul?

Dincolo de vorbele frumoase legate de libertatea de expresie, declarațiile politicienilor reprezintă un exemplu de prezentare unilaterală a lucrurilor, toți omițând informații esențiale, de natură publică. Astfel, sediile posturilor de televiziune Antena 1 şi Antena 3 trebuie eliberate în cinci zile, respectiv până la sfârşitul acestei săptămâni, inspectorii ANAF prezentându-le notificarea de evacuare pentru a pune în executare sentinţa penală din august 2014, potrivit căreia statul a intrat în posesia imobilelor. Decizia a fost luată în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Agricole (ICA), iar potrivit instanței de judecată Dan Voiculescu a prejudiciat statul român cu 60 de milioane de euro. Sediile au intrat în proprietatea statului, iar posturile de televiziune au avut la dispoziție un an și jumătate pentru a-și găsi sedii noi cu chirie, de unde să se emită în virtutea principiului libertății de exprimare. De asemenea, senatorii nu par să știe prevederile legale în materie: “ Atunci când proprietarul unui imobil dorește să îl evacueze pe ocupantul acestuia, după ce dreptul de a ocupa imobilul a încetat, proprietarul va notifica în scris ocupantul, punându-i în vedere să elibereze imobilul pe care îl ocupă fără nici un drept, în termen de 5 zile de la comunicarea notificării” (art. 1039 din Codul Civil).

PNL se apropie de Antena 3

Fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu, a amânat punerea în executare a notificării de evacuare, pe care a semnat-o abia pe 8 februarie. Cu o săptămână înainte, DNA anunțase că a deschis  un dosar penal privind nerecuperarea prejudiciilor din mai multe dosare penale, inclusiv în cazul Voiculescu, în care vizează şi funcţionari ANAF. Or, Diaconu a devenit șef al Vămilor în Guvernul Tăriceanu, fiind unul dintre oamenii de încredere ai acestuia, iar în ultima perioadă a Guvernului Ponta se apropiase de Gabriel Oprea. Toate semnele arată că amânarea executării silite a fost o operațiune sprijinită politic de coaliția PSD-­UNPR-ALDE. Diaconu pare să se fi speriat pe ultima sută de metri că va avea un dosar din acest motiv (ulterior a fost demis de premier, dar pentru implicarea în alt dosar).

Dacă sprijinul PSD-UNPR-ALDE pentru trustul Intact nu mai este o surpriză, o surpriză parțială ar putea fi atitudinea PNL, ținând cont de atacurile din trecut ale posturilor lui Voiculescu la adresa lui Klaus Iohannis. Însă, Administrația Prezidențială, PNL și Antena 3 par să deseneze, mai nou, un triunghi politico-mediatic. Şeful cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, şefa PNL, Alina Gorghiu, şi directorul Antenei 3, Mihai Gâdea au fost împreună într-o vizită neoficială în Statele Unite. Cei trei nici măcar nu s-au ferit să aibă întâlniri comune, fiind prezenţi în acelaşi timp la diverse reuniuni cu politicieni americani.

Proceduri rapide

De menționat, că solicitarea Senatului a fost făcută cu grăbirea procedurilor constituționale și legale. Astfel, potrivit Consti­tuției „Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora”. Potrivit legii răspunderii ministeriale, însă, Guvernul are la dispoziție 20 de zile pentru a răspunde. Senatorii nu au invocat acest termen legal, l-au chemat pe Cioloș, astăzi, într-un termen de 24 de ore. Dacă un membru al Guvernului (în cazul în speță premierul) refuză să răspundă Parlamentului, el este pasibil de o pedeapsă cu închisoarea de la șase luni la trei ani.    

Romulus Georgescuhttp://romulus-georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Ultima oră
Pe aceeași temă