4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSportDe ce candidează Theodor Paleologu la 4 funcţii de conducere în PDL

De ce candidează Theodor Paleologu la 4 funcţii de conducere în PDL

Cel mai tânăr candidat dintre cei trei care se bat pentru şefia PDL la sfârşitul acestei săptămâni, deputatul Theodor Paleologu a recunoscut într-un interviu acordat Sabinei Fati că şi-a depus candidatura pentru toate cele patru funcţii de conducere din partid, pentru a avea „monedă de negociere„. Paleologu nu a ascuns faptul că Emil Boc şi Vasile Blaga i-au cerut să se retragă din cursă, că ar fi „un miracol mai mic” să intre în turul doi şi „infuzia supremă a Sfântului Duh” să câştige şefia PDL. Fostul ministru al Culturii a mai dezvăluit că s-a consultat cu Traian Băsescu înainte de a candida: „El este şeful statului şi nu vreau să creez probleme inutile în interiorul Coaliţiei. Discuţia a fost suficient de satisfăcătoare din punctul meu de vedere, încât să fac pasul pe care l-am făcut”.

„Mi-am depus candidatura pentru toate funcţiile, dar o prefer pe cea de preşedinte. Vreau înainte de toate să am onoarea de a mă bate. Iată, am ajuns să candidez pentru patru funcţii în partid. Va ieşi ideea că sunt un ahtiat după funcţii, dar nu este cazul. Nu ţin la zorzoanele funcţiilor. Pentru două dintre ele am ascultat vocea poporului, iar cealaltă (de prim-vicepreşedinte) va fi şi o monedă de negociere. Nu a fost ideea mea, mi se părea exagerat, pentru că îmi văd lungul nasului”, a spus Theodor Paleologu pentru romanialibera.ro.

Fostul ministru al Culturii a povestit că la începutul campaniei în teritoriu, unde a parcurs „8.000 de kilometri şi a luat o singură amendă de circulaţie”, membrii de partid îl întrebau de ce nu îşi depune şi candidatura pentru vicepreşedinte şi secretar executiv al PDL, pentru că aşa procedează toţi candidaţii. „Habar nu aveam ce să răspund. Peste tot mi se spunea că trebuie să-mi depun şi aceste candidaturi. În Joia Mare de dimineaţă am făcut-o, pentru că m-a bătut lumea la cap”, a explicat Paleologu. Ideea de a candida şi ca prim-vicepreşedinte spune că nu îi aparţine şi a fost lansată de unii colegi: „Nu consider că această funcţie mi se cuvine, pentru că ea este pentru oamenii cu multă pondere în partid. Uneori mi-am pus problema să-mi retrag această candidatură (de prim-vice)”.

Theodor Paleologu se consideră „omul echilibrului, al curtoaziei şi al moderaţiei” şi crede că e nevoie de el în PDL „pentru a asigura pacea interioară”. „Nu m-am gândit să negociez susţinerea unuia dintre ceilalţi doi candidaţi în turul doi. În general, ei îmi cer să mă retrag„, a recunoscut Paleologu. Deputatul a refuzat să spună pe cine va susţine în turul doi, dintre Vasile Blaga şi Emil Boc, şi nici măcar dacă o va face sau nu.

„Dacă voi câştiga turul doi, va fi infuzia supremă a Sfântului Duh”

„Dacă voi intra în turul doi, voi câştiga alegerile. Sunt foarte întărâtaţi în cele două tabere, dar pe mine mă iubeşte toată lumea şi de o parte, şi de alta. În mod evident sunt omul care se situează deasupra celor două tabere. Andrei Pleşu are un articol foarte bun despre mentalitatea de echipă la noi, unii sunt dinamovişti, alţii stelişti. La fel e şi la noi (în PDL), mulţi oameni sunt într-o parte sau în alta ca într-un fenomen fotbalistic, nu neapărat din convingere”, a mai spus Paleologu.

Totuşi, candidatul refuză să îşi acorde şanse reale: „Cred că voi câştiga foarte mult din aceste alegeri, nu neapărat funcţia de preşedinte. Nu mi-am propus neapărat sa fiu preşedintele PDL. Mi-am propus să adun o minoritate consistentă, care să cântărească foarte greu”. Theodor Paleologu glumeşte spunând că „sunt miracole mai mici sau mai mari. Dacă îi bag în turul doi şi am un număr suficient de voturi, este un miracol ceva mai mic. Dacă şi câştig turul doi, este miracolul maxim, infuzia supremă a Sfântului Duh„.

Paleologu a mai spus că vrea să ajungă în conducerea PDL nu de dragul funcţiilor, ci pentru că vrea să facă parte „din cercul foarte restrâns al oamenilor care ştiu. Deocamdată nu fac parte din acest cerc”.

Dacă va ajunge şeful PDL, Paleologu spune că nu vrea să fie şi prim-ministru: „Sunt situaţii în care e mai bine ca premierul să fie şi preşedintele de partid, alteori e bine să disociezi, din cauza unei uzuri electorale. Acum aşa este cazul lui Emil Boc. Nu exclud posibilitatea ca Emil Boc să recâştige simpatia şi consideraţia pe care eu cred că le merită”.

Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...
Ultima oră
Pe aceeași temă