7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSportAlte sporturiDavid Popovici, cel mai bun tânăr sportiv: Spiritul competitiv din mine urla....

David Popovici, cel mai bun tânăr sportiv: Spiritul competitiv din mine urla. VIDEO

David Popovici a transmis un mesaj după ce a fost desemnat cel mai bun tânăr sportiv din Europa.

Înotătorul român a afirmat, după câştigarea Premiului Piotr Nurowski pe anul 2021, că spiritul său competitiv îi cerea în timpul ceremoniei să cucerească titlul de cel mai bun tânăr sportiv de pe continent la sporturile olimpice de vară.

„Am câştigat şi mă simt bine. Pe măsură ce ne apropiam de anunţarea câştigătorului mă aşteptam cât de cât, pentru că lumea a spus că am ţinut un discurs bun, un mini-discurs. Nu am avut emoţii înainte sau în timpul discursului, dar, pe măsură ce ne-am apropiată de momentul desemnării câştigătorului spiritul competitiv din mine îmi dicta şi urla: ‘Câştigă, trebuie să câştigi!’. Şi mă bucur că s-a întâmplat”, a spus Popovici într-un mesaj video difuzat pe pagina de Facebook a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.


David Popovici a câştigat Premiul Piotr Nurowski pe anul 2021, după ce a fost votat cel mai bun tânăr sportiv de pe Bătrânul Continent la sporturile olimpice de vară, joi seara, la Adunarea Generală a Comitetelor Olimpice Europene de la Samorin (Slovacia).

Popovici (17 ani) a fost votat de cele 50 de comitete olimpice naţionale de pe continent, fiind susţinut de preşedintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu.

David Popovici a câştigat în 2021 o medalie de aur la Campionatele Europene de seniori în bazin scurt (25 metri), trei medalii de aur la Campionatele Europene de juniori, a doborât două recorduri mondiale de juniori la 100 şi 200 m liber şi a obţinut un loc 4 la JO 2020 de la Tokyo, în proba de 100 m liber.

Popovici (CS Dinamo) a câştigat duelul cu alţi patru sportivi, care s-au clasat astfel în urma sa Sky Brown din Marea Britanie (skateboarding), Adriana Cerezo Iglesias din Spania (taekwondo), Viktoria Listunova din Rusia (gimnastică artistică) şi Adriana Vilagos din Serbia (atletism).

David Popovici primește și o bursă

David Popovici s-a ales cu o bursă de formare de 15.000 de euro, locul al doilea fiind recompensat cu 8.000 de euro, iar al treilea cu 5.000 de euro, iar ceilalţi doi sportivi nominalizaţi s-au ales cu câte 3.000 de euro.

Premiul a fost creat în memoria fostului preşedinte al Comitetului Olimpic Polonez, Piotr Nurowski, care a murit tragic în 2010 într-un accident de avion. Acest premiu se acordă anual pentru sporturile de vară şi, separat, pentru cele de iarnă.

Aceasta a fost a 10-a ediţie a Trofeului Piotr Nurowski pentru disciplinele de vară. În 2012, gimnasta Larisa Iordache s-a clasat a doua în preferinţele celor care au votat. 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Inflația, monedele slabe și deficitele bugetare frânează relaxarea monetară din Europa de Est

Băncile centrale din Europa de Est evită să reducă dobânzile, spre deosebire de tendința globală de ieftinire a creditului, pe fondul inflației persistente și...

Pași importanți pentru a-ți dezvolta afacerea în primii ani

Lansarea unei afaceri este un moment plin de emoție, dar și de provocări. Primii ani sunt cruciali și pot determina viitorul afacerii tale. Chiar...

Răzvan Burleanu, despre Dan Șucu: „Contribuie la schimbarea percepţiei despre ţara noastră”

Dan Șucu, principalul acționar al clubului Rapid București, a devenit acționar majoritar al clubului italian Genoa CFC, marcând o premieră pentru România prin integrarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă