21.2 C
București
luni, 14 iulie 2025
AcasăSportDaniel Constantin: Udrea e cireaşa de pe tortul incompetenţei în materie de...

Daniel Constantin: Udrea e cireaşa de pe tortul incompetenţei în materie de turism, din ’89 încoace

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat vineri, cu ocazia lansării programului pentru turism al USL, că actualul ministru pe acest portofoliu, Elena Udrea, este cireaşa de pe tortul incompetenţei în materie de turism, potrivit NewsIn.

„Atunci când vorbeşti de turism e practic imposibil să nu vorbeşti de cea care probabil în mod voit şi-a lipit imaginea de ceea ce înseamnă turismul românesc din această perioadă (…) Dna Udrea promovează cu excelenţă un tip de turism în România şi acela este turismul electoral„, a spus Constantin.

El a menţionat că nişa turismului balnear constituie pentru România un potenţial care ar duce ţara noastră pe primul loc în Europa, însă pe aceste segment nu au fost făcute niciun fel de investiţii.

„Problema mare pe care a avut-o turismul din România, încă din 1989, este cea a managementului defectuos, iar dna Udrea reprezintă cireaşa de pe acest tort a incompetenţei în ceea ce înseamnă managementul din România”, a subliniat Constantin.

Liderul PC a insistat asupra necesităţii modificării legii răspunderii ministeriale. „Într-un eventual guvern al USL va trebui schimbată legea răspunderii ministeriale, astfel încât fiecare ministru care vine la guvernare să poată fi tras la răspundere din punct de vedere penal atunci când acţiunile pe care le exercită vin în contradicţie cu ce ar trebui dezvoltat în sectorul respectiv”, a mai explicat Constantin.

Cele mai citite

Opoziția forțează o lovitură în Parlament: moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Demersul vizează demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma asumării răspunderii pe controversatul pachet de măsuri fiscaleParlamentul se reunește astăzi, începând cu ora...

Val de foc peste sudul României: Temperaturile urcă spre 38°C, ANM emite cod galben de caniculă

Județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și Capitala se vor confrunta cu temperaturi sufocante, ce vor atinge 36 de grade CelsiusMeteorologii trag un...

Cartel Alfa înconjoară Parlamentul în semn de protest față de măsurile Guvernului

Confederația afirmă, într-un comunicat dur, că deciziile sociale și economice recente reprezintă un atac direct asupra salariațilorCartel Alfa cheamă la mobilizare generală: luni, de...
Ultima oră
Pe aceeași temă