4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportCioloș a cerut clarificarea alertei CE privind produsele românești din lapte de...

Cioloș a cerut clarificarea alertei CE privind produsele românești din lapte de oaie

Premierul Dacian Cioloș a declarat, luni, că alerta emisă de Comisia Europeană cu privire la produsele românești din lapte de oaie a fost greșită, astfel că a cerut clarificarea situației, argumentând că alerta a fost „prea generală”, informează Agerpres.

Premierul a explicat că alerta nu a vizat toată producția, ci doar produsele de la Brădet. El a atras atenția că autoritățile italiene au dat o alertă greșită.

„Nu e vorba de toată producţia. Am cerut încă de vineri clarificarea situaţiei cu Comisia Europeană vizavi de alerta care a fost făcută de italieni şi am înţeles că problema acolo a fost. A fost o alertă greşit dată de autorităţile italiene, care odată că au vorbit de laptele de oaie, şi nu de laptele de vacă, şi mai mult, înţeleg (…) – şi domnul ministru (al agriculturii, Achim Irimescu – n.red) poate să confirme, pentru că pe dânsul l-am rugat să clarifice situaţia şi cu Comisia Europeană – că, în sistemul acesta de alertă, autorităţile statelor membre introduc elementele de alertă. Ele doar sunt centralizate de Comisie şi apoi sunt trimise către toate statele membre din piaţa comună. Înţeleg că alerta a vizat exact produsele de la Brădet, şi nu altele. Comunicarea care a venit de la Comisie a fost prea generală şi am cerut clarificarea lucrurilor. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt clare. Alerta a vizat greşit iniţial produsele din lapte de oaie şi înţeleg că a fost corectată apoi cu lapte de vacă, şi nu la nivel naţional, pentru toate produsele româneşti, ci pentru produsele care într-adevăr au fost identificate”, a spus Cioloş, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia. 

Citește și: Alertă emisă de Comisia Europeană pentru brânza românească. Explicațiile oficiale ale ministrului Agriculturii

El a adăugat că va lua „o poziţie foarte clară” pe această temă dacă lucrurile nu se lămuresc. 

„Asta e poziţia mea şi, dacă se întâmplă să fie lucrurile altfel, am şi transmis prin Reprezentanţa noastră la Bruxelles către Comisia Europeană, că, dacă aceste lucruri nu sunt clarificate, eu voi lua o poziţie foarte clară. Nu pot să accept astfel de erori care au impact asupra economiei agroalimentare româneşti. Şi ştiu foarte bine despre ce vorbesc”, a adăugat Cioloş.

Vineri, Comisia Europeană a emis o alertă valabilă în mai multe țări, cu privire la laptele de oaie provenit din România. Țările afectate de măsură sunt România, Italia, Franța și Germania. Alerta Comisiei Europene, care consideră riscul ca fiind serios, a fost emisă după ce un copil s-a îmbolnăvit, în Italia, din cauza brânzei consumate. Medicii au descoperit că bebelușul are bacteria E-coli.

Ministerul italian al Sănătăţii a cerut reevaluarea eficienţei sistemului de alertă sanitară în statele membre UE, după ce analizele au arătat că brânza de la Lactate Brădet pe care a consumat-o copilul de un an şi două luni din Florenţa internat cu sindrom hemolitic-uremic era contaminată cu bacteria E.Coli, a anunţat vineri Asociaţia Unităţilor Sanitare din regiunea Toscana, citată de portalul Firenze Today.

Analizele realizate de autorităţile italiene au confirmat că brânza produsă de societatea S.C. Brădet S.R.L. şi consumată de o familie de români din Peninsulă era infectată cu bacteria E. Coli.

Ministrul Agriculturii a declarat, vineri, că analiza produselor era responsabilitatea producătorului.

„Orice producător care pune marfă pe piață trebuie să se asigure că respectă punctele critice și că toți care participă la producție respectă normele respective”.

Achim Irimescu a adăugat că nu dorește „să arate cu degetul” firma incriminată, însă a reiterat că, la nivel european, producătorul avea responsabilitatea de a verifica cu atenție produsele comercializate.

El a mai spus că Europa trebuie să înțeleagă că „nu este o chestiune generală de sistem”, ci că a fost vorba de un accident.

„Sper din tot sufletul ca Europa să înţeleagă faptul că acesta a fost un accident. Dacă a fost rămâne de confirmat, să vedem sigur ce s-a întâmplat acolo, dar foarte important este să avem încredere în produsele româneşti. Ştim cu toţii că avem produse de o calitate extraordinară. Sunt şi situaţii când nerespectând standardele până la capăt în anumite zone s-au întâmplat mici accidente, dar sperăm să nu se repete şi ca autorităţile să reuşească să îşi facă datoria corespunzător şi am toată încrederea în acest sens, astfel ca asemenea situaţii să nu mai apară”, a afirmat Achim Irimescu. 

 

Cele mai citite

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...

Raport ASF: Piața asigurărilor din România a crescut cu 11% în primele nouă luni din 2024

Valoarea totală a indemnizațiilor brute plătite s-a ridicat la 8 miliarde lei, din care 82% au fost aferente asigurărilor generale Volumul total al activității de...

China va emite titluri speciale de trezorerie în valoare de 411 miliarde de dolari pentru stimularea economiei

Autoritățile chineze au anunțat că vor emite, anul viitor, titluri speciale de trezorerie în valoare de 3.000 de miliarde de yuani (411 miliarde de...
Ultima oră
Pe aceeași temă