Premierul Emil Boc, aflat în China, a susţinut că, din cauza condiţiilor de securitate, nu a reuşit încă să viziteze oraşele în care a ajuns pentru întâlniri cu oficialii chinezi şi nici să intre în magazine pentru cumpărături, astfel că, în timpul liber, a rămas în hotel şi s-a uitat la BBC şi CNN, potrivit Mediafax.
El a declarat jurnaliştilor că protocolul impus de condiţiile de securitate este unul foarte strict şi că, din acest motiv, nu a avut multe alternative de petrecere a celor câteva ore de timp liber.
„Mai mult m-am uitat la CNN şi BBC, să văd cum evoluează situaţia internaţională”, a spus Boc.
Şeful Guvernul se află în China pentru o săptămână, cu ocazia Universiadei de la Shenzhen, el având programate şi întâlniri cu preşedintele şi premierul chinezi, precum şi cu oameni de afaceri.
Alături de delegaţia României, pentru deschiderea Universiadei din Shenzhen au mai venit oficiali din Mozambic, Bolivia, Azerbaidjan, Etiopia, Sri Lanka şi Insulele Fiji.