7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportCum se schimbă raportul de forţe la CCR

Cum se schimbă raportul de forţe la CCR

Lucian Bolcaş a fost propus, ieri,  de PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.Pentru a-şi prelua postul, Bolcaş are nevoie de votul Senatului, care pare să fie o formalitate după ce liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat că Bolcaş se bucură şi de sprijinul liberalilor. Lucian Bolcaş ar urma să îi ia locul Iuliei Motoc care, pe 18 decembrie va depune jurământul pentru a deveni judecător din partea României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

Citeşte şi: Băsescu nu va participa la depunerea jurământului lui Bolcaş

Lucian Bolcaş are 71 de ani şi este avocatul lui Adrian Năstase. El a fost, între 2000 şi 2008, deputat PRM, iar în primul mandat a fost chiar liderul grupului parlamentar. În 2010 a fost exclus din PRM şi s-a înscris, ulterior, în PSD.

Calculele USL

Odată cu numirea lui Bolcaş la Curtea Constituţională, USL se va putea baza pe patru judecători în acest for. Pe lângă Lucian Bolcaş este vorba de Valer Dorneanu (propus de PSD), Tudorel Toader şi Mona Pivniceru (propuşi de PNL). În tabăra preşedintelui Traian Băsescu se numără Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu şi Daniel Morar (numiţi de preşedintele Traian Băsescu) şi Ştefan Minea (propus de PDL).

Al nouălea judecător este Valentin-Zoltan Puskas, propus de UDMR. Votul său poate da câştig de cauză uneia dintre tabere, mai ales în contextul apropierii dintre PSD şi UDMR. Pe de altă parte, trebuie menţionat că nu întodeauna judecătorii CCR au votat în funcţie de partidul care i-a propus. Un exemplu este cazul judecătoarei Aspazia Cojocaru, propusă de PSD, care a votat anul trecut împotriva validării referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu.

Citeşte şi: Cine este Lucian Bolcaş, propus de PSD la CCR

Schimbarea raportului de forţe de la CCR a făcut obiectul unei strategii elaborate a premierului Victor Ponta. În luna aprilie a acestui an, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă prin care dreptul de a propune judecătorul României la CEDO era transferat de la CSM la Executiv. Ulterior, Ponta a propus-o pe Iulia Motoc la CEDO. Motivul: Iulia Motoc era numită de Senat, în 2010, la propunerea PDL iar premierul vroia să elibereze locul, pentru ca majoritatea USL să îşi voteze omul în Senat.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Mesajul transmis de președintele României, Klaus Iohannis, cu prilejul Crăciunului

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 24 decembrie 2024, un mesaj cu prilejul Crăciunului. "Crăciunul este o sărbătoare a generozității și a compasiunii, a...

Volodimir Zelenski: Kievul ar putea lua în considerare continuarea tranzitului gazului rusesc către Europa

Ucraina continuă să câştige anual între 0,8 și un miliard de dolari din taxele de tranzit pentru gazul rusesc Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă