3.2 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSportCum arată majorităţile construite de PSD în Parlament

Cum arată majorităţile construite de PSD în Parlament

Într-o singură săptămână, grupul PSD+UNPR s-a întărit cu 9 senatori şi deputaţi aleşi pe listele PP-DD, astfel că social-democraţii pot forma noi majorităţi în Parlament fără ajutorul PNL.

Deşi declarau public că sunt împotriva traseismului şi că intenţionează să introducă în Constituţie regula pierderii mandatului în cazul abandonării partidului sub sigla căruia a fost ales parlamentarul, social-democraţii lucrează intens, de luni bune, la înregimentarea senatorilor şi deputaţilor PP-DD. Ultima lovitură a venit săptămâna trecută, când grupurile PSD+UNPR au luat cinci deputaţi şi patru senatori. Seria transferurilor a fost deschisă marţi de deputatul Liviu Codîrlă, după care joi au „sărit“ în barca puterii alţi patru deputaţi şi patru senatori. Până la încheierea actualei sesiuni parlamentare sunt aşteptate însă şi alte anunţuri referitoare la schimbarea partidului, în condiţiile în care social-democraţii admit, pe surse, că ar fi reuşit să convingă şi alte nume decât cele vehiculate până acum.

În prezent, grupul PSD+UNPR din Camera Deputaţilor numără 172 de aleşi, iar cel din Senat, 75. În cazul ruperii USL şi al scoaterii PNL de la guvernare, alături de social-democraţi ar rămâne PC, cu 18 deputaţi şi 9 senatori.

La Camera Deputaţilor, este nevoie acum de 204 voturi pentru obţinerea unei majorităţi simple (patru locuri de deputat sunt vacante). Cifra poate fi atinsă lejer de PSD, UNPR, PC şi minorităţile naţionale (grupul minorităţilor numără 18 deputaţi).

La Senat, situaţia pare însă un pic mai complicată. Grupurile PSD+UNPR şi PC numără acum 84 de senatori, cu patru mai puţin decât ar fi nevoie pentru obţinerea majorităţii. O dată cu vacantarea mandatului deţinut de Toni Greblă (care pleacă la Curtea Constituţională), majoritatea va fi de 87, dar şi PSD pierde un vot. Cele patru voturi care lipsesc pentru construirea unei majorităţi fără PNL pot veni de la UDMR.

Parlamentarii maghiari au votat în repetate rânduri alături de putere (inclusiv la controversatele modificări aduse Codului Penal) şi nu este exclus ca, în cazul ruperii USL, UDMR să fie cooptat la guvernare sau să susţină un executiv de stânga în schimbul unor posturi în autorităţile locale.

 

Cele mai citite

Milan Skriniar, transfer de impact la Fenerbahce! Mourinho întărește apărarea cu fundașul dorit de Napoli și Juventus

Jose Mourinho a reușit o nouă mutare de calibru pentru Fenerbahce, convingându-l pe Milan Skriniar, fundașul slovac al lui PSG, să se alăture echipei...

Tipuri de cărucioare copii și cum să alegi modelul potrivit?

Pe piață există o varietate de modele de cărucioare copii, fiecare oferind diferite funcționalități și caracteristici. Alegerea unui model potrivit pentru copilul tău...

Liga Campionilor: Benfica Lisabona-FC Barcelona 4-5 într-un meci dramatic, decis pe final

FC Barcelona a reușit o victorie epică, 5-4 cu Benfica, la Lisabona, marți seara, în etapa a șaptea a Ligii Campionilor la fotbal. Benfica a...
Ultima oră
Pe aceeași temă