Deşi ideea reducerii numărului de ministere a fost vehiculată de fiecare dată când s-a pus problema formării unui nou guvern, se pare că nici viitorul Executiv nu va lua în considerare o diminuare a numărului de ministere. Premierul Ponta susţine că numărul de portofolii va fi determinat „în funcţie de domeniile care trebuie reprezentate la nivel de minister, nu în funcţie de persoane”.
Ponta a afirmat în cel puţin două rânduri că ideea de reducere a numărului de ministere reflectă o gândire proprie fie lui Emil Boc, fie fostului consilier al lui Boc, Andreea Paul, şi a susţinut în schimb că ministerele „vor fi aranjate într‑un mod pe care eu îl consider mai adecvat dezvoltării noastre ca membru al UE.” Ponta a afirmat că „pot să fie şi o sută de ministere” dacă acestea vor avea mai puţini angajaţi decât acum.
Cu toate acestea, presiunile venite deja din partea membrilor coaliţiei de stânga pentru satisfacerea clientelei politice, precum şi precedentul creat de actualul Guvern Ponta, care s-a „umflat” cu o armată de consilieri personali ce nu apar în nici o schemă, indică spre un guvern cu un număr, record de ministere şi un aparat administrativ uriaş.
„Ţarii” lui Ponta
Ponta ar avea în plan, potrivit publicaţiei online Gândul, să înfiinţeze două superministere – Fonduri Europene şi Control. Primul ar reuni toate autorităţile de management sub una singură şi doreşte să răspundă nevoii de unificare a practicilor şi eliminare a incoerenţelor în absorbţia fondurilor europene. Noul „ministru al Fondurilor Europene” ar trebui să aplice o politică unitară pentru un aparat administrativ caracterizat, în prezent, prin incompetenţă, clientelism şi dezinteres. Din acest punct de vedere, ideea de ministru al fondurilor europene răspunde sugestiilor unor ONG-uri din domeniul politicilor publice dar şi ale unor politicieni precum Mircea Geoană, care declarase anterior că „România are nevoie de un ţar al Fondurilor Europene, după modelul Poloniei”.
Al doilea ţar ar trebui să coordoneze un superminister al instituţiilor de control, în scopul unei colectări mai bune a fondurilor la buget şi al implementării reglementărilor guvernamentale. Nici această idee nu îi aparţine lui Ponta, ci lui Adrian Năstase, care, în 2003, l-a numit pe Ionel Blănculescu în funcţia de „ministru delegat pentru coordonarea autorităţilor de control”, care avea în subordine Garda Financiară, Direcţia Vămilor, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Garda de Mediu şi Corpul de Control al Guvernului. Nu există nicio dovadă că acest superminister de forţă al lui Năstase ar fi diminuat evaziunea sau corupţia, cât despre Inspectoratul de Stat în Construcţii, de acolo i s-a tras lui Năstase dosarul „Trofeul Calităţii”, respectiv condamnarea pentru corupţie.
Toate acestea funcţionează pe hârtie, pentru că în realitate Guvernul va reflecta interesele clientelelor de partid ale membrilor USL. Ştim deja că, la Agricultură, omul de casă al lui Voiculescu, Daniel Constantin, este inamovibil. Pentru funcţia de ţar al Fondurilor Europene s-ar bate consilierul lui Ponta, Eugen Orlando Teodorovici, fost secretar de stat la Finanţe şi membru în foarte multe AGA, şi Ramona Mănescu, europarlamentar PNL. Este foarte probabil ca în funcţia de ministru de Interne să-l avem pe Liviu Dragnea, pentru că Ponta trebuie să dea satisfacţie baronimii PSD şi se teme de Dragnea şi este 100% sigur, după spusele lui Crin Antonescu, că la Transporturi va fi numit Relu Fenechiu şi 99% că Varujan Vosganian va fi ministru, dar nu se ştie la ce. Pariuri sigure mai sunt şi Dan Şova, membru al camarilei lui Ponta, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb şi Titus Corlăţean. Din partea UNPR va fi ministru fie Gabriel Oprea la Apărare, dacă vor ceda peneliştii, fie Marian Sârbu la Muncă, în locul Marianei Câmpeanu.
Bătălia se va da însă la ministerele economice. PNL are interese în zona Finanţelor prin grupul din jurul lui Dan Radu Ruşanu şi, dacă nu îl vor obţine, este foarte probabil să primească ceva în compensare, prin spargerea Ministerului Economiei. Or, perspectiva multiplicării numărului de ministere prin spargere şi reorganizare – atât în zona economică şi financiară, cât şi în cea a ministerelor de forţă -, de împărţire a MAI în două structuri distincte, una pentru PSD, alta pentru PNL – în funcţie de clientelă – este mai plauzibilă decât adaptarea structurii Guvernului la cerinţele integrării europene.
În plus, în şase luni de guvernare, USL a adus fenomenul complet netransparent al „consilierilor personali” care au împânzit ministerele. Surse din MAE vorbesc de circa 30 de consilieri personali ai lui Titus Corlăţean.
