10.5 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăSportCulmea IPOCRIZIEI. Zgonea se laudă cu o lege pe care nu a...

Culmea IPOCRIZIEI. Zgonea se laudă cu o lege pe care nu a votat-o

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a postat, miercuri, pe pagina personală de Facebook, un mesaj referitor la legea care prevede majorarea alocaţiilor pentru copii. El a precizat că, după 25 de ani de la primele alegeri libere, în Camera Deputaţilor a reuşit dublarea alocaţiilor pentru copii.

„Astăzi, la 25 de ani de la primele alegeri libere din Romania, în Camera Deputaților, am reusit dublarea alocațiilor pentru copii și am oprit defrișările ilegale prin promovarea Codul silvic. În plus, cauza românilor de bună credință care au fost sufocați de ratele la bănci se va reflecta o data cu votul dat astazi Legii insolvenței persoanelor fizice. Sunt măsuri drepte și necesare care demonstrează încă o dată că actuala majoritate servește deopotrivă interesul public și interesul național. Spre deosebire de ipocrizia celor din opoziție care ne dau lecții acum despre cum ar trebui să guvernăm după ce ani de zile au tăiat salarii și pensii și și-au bătut joc de banul public, noi am preferat să le demonstrăm cetățenilor prin fapte concrete că ne pasă de viitorul lor și al familiilor lor”, a scris Zgonea, pe Facebook,

Totuşi, după cum poate fi observat pe site-ul Camerei Deputaţilor, Zgonea s-a numărat printre cei 71 de deputaţi PSD care s-au opus adoptării acestui proiect de lege.

Proiectul de majorare a alocaţiei pentru copil de la 42 de lei la 84 de lei a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor. 

 

Cele mai citite
00:00:33

VIDEO. Un activist perturbă prezentarea de modă a Victoriei Beckham

Activiștii pentru drepturile animalelor de la PETA au perturbat defilarea Victoriei Beckham la Paris. Un activist a sărit pe podium printre modele și a afișat...
00:00:32

VIDEO. Inundații fulgerătoare în nordul Peru

Ploile abundente și furtunile au dus la inundații rapide în Piura, în nordul Peru, joi (29 februarie). Potrivit presei locale, furtuna a distrus culturi și...

Gheboasă, audiat la DIICOT Dâmbovița într-un dosar de droguri

Gheboasă, în acte Gabriel Gavriș, prins cu droguri, a fost adus la audieri, vineri seara, la DIICOT Dâmbovița. Surse judiciare au precizat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă