Europarlamentarul PDL Cristian Preda explică de ce a fost creat Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), şi anume ca statul de drept să devină o realitate efectivă în România.
Din păcate, continuă Preda, la Bucureşti, de la instalarea lui Victor Ponta ca premier, statul de drept e sub asediu guvernamental pentru că premierul este „cel mai aprig adversar” al statului de drept.
“Orice cetăţean român şi-a pus măcar o dată întrebarea: de ce a fost creat MCV? Răspunsul e ştiut aici, în Parlament (Parlamentul European – n. red.) pentru ca statul de drept să devină o realitate efectivă în România. A fost o speranţă, dar şi un angajament, în ianuarie 2007, atunci când România intra în Uniune. Din păcate, nici azi, la 6 ani după, nu putem vorbi despre o asemenea realitate efectivă.
Statul de drept are, dimpotrivă, mulţi adversari la Bucureşti. Iar cel mai aprig e chiar primul-ministru al guvernului. Socialistul Victor Ponta nu vrea să asume exigenţele domniei legii. El a descris solicitările din ultimul raport MCV ca atacuri partizane, inutile, inexacte. Aceste solicitări sunt, de fapt, toate în favoarea cetăţenilor români”, a declarat Cristian preda, miercuri seară, în plenul PE de la Strasbourg.
„E un bine, nu un rău să ai guvern fără corupţi! E un bine, nu un rău ca deputaţii să fie egali în faţa legii cu ceilalţi cetăţeni! E un bine, nu un rău ca dezbaterea constituţională să caute consensul cât mai larg! E un bine, nu un rău ca procurorii să ancheteze acte de corupţie! Am citat doar câteva din cerinţele Raportului MCV, confirmate şi de Consiliul Afaceri Generale de luni.
Victor Ponta preferă să le trateze însă ca pe un atac pus la cale de străini, ajutaţi de trădători ai patriei. Fantoma naţionalismului bântuie – iată! – România. De fapt, ca să înţelegem situaţia, trebuie precizat că premierul român are un război personal cu principiul statului de drept, potrivit căruia legile guvernează, nu oamenii. Într-adevăr, atunci când Victor Ponta a fost acuzat de plagiat, ministrul educaţiei din guvernul pe care-l conducea atunci a desfiinţat comisia care îl acuza pe şeful guvernului”, atrage atenţia europarlamentarul român.
„Apoi, după ce Universitatea din Bucureşti a decis că teza lui Ponta e plagiată, un alt ministru al educaţiei a refuzat să retragă titlul de doctor premierului. Zilele trecute, actualul ministru al educaţiei propunea ca rectorii să nu mai poată decide nimic în privinţa plagiatului. Când regulile se schimbă pentru a acoperi frauda unui politician, avem junglă, nu lege. Din păcate, la Bucureşti, de la instalarea lui Victor Ponta ca premier, statul de drept e sub asediu guvernamental”, conchide Preda.