20.2 C
București
vineri, 6 septembrie 2024
AcasăSportCristian Preda: Antonescu ar trebui să-şi dea DEMISIA de la şefia Senatului...

Cristian Preda: Antonescu ar trebui să-şi dea DEMISIA de la şefia Senatului după decizia CCR

Crin Antonescu ar trebui să demisioneze de la conducerea Senatului, dacă mai are onoare, după decizia CCR de miercuri, scrie Cristian Preda pe blogul său.

„Blocarea judecăţii CCR asupra hotărârilor legislativului a fost o piesă esenţială din mecanismul inventat de USL şi pus în mişcare în iulie pentru a-l înlocui pe Traian Băsescu de la Cotroceni”, crede Preda.

„Mecanismul nu a fost creat pentru un ales oarecare. Dacă ar fi fost aşa, Vasile Blaga ar fi rămas la Senat şi ar fi jucat rolul de preşedinte interimar până la referendumul din 29 iulie. Maşinaţiunea era gândită exclusiv pentru a-l transfera la palatul Cotroceni pe co-preşedintele USL, candidatul acestei alianţe la prezidenţiale. În treacăt fie spus, dacă manevra reuşea, acum am fi fost între cele două tururi de scrutin, cu Antonescu în competiţie din poziţia de preşedinte interimar”, adaugă europarlamentarul.

Potrivit lui Preda, „boicotul a împiedicat o ambiţie personală nemăsurată, care a călcat în picioare legea, subordonând-o unui interes strict personal. Şeful PNL nu ar trebui să aştepte rezultatul contestaţiei depuse de PDL cu referire la destituirea lui V. Blaga. Onoarea l-ar împinge să recunoască faptul că a profitat direct de pe urma improvizaţiei care a blocat Curtea până azi. Întrebarea e: are onoare?”, încheie Preda.

Cele mai citite

Curca plouată – Academia Catavencu

IPS Teodosie cădelnița, GPS-ul și apa - Academia Cațavencu Ministrul Adrian Câciu a dat vina pe autoritățile locale pentru dezastrul produs de vijelii și...

O nouă demitere în Superliga: Al treilea antrenor pleacă în două zile. Cine va prelua echipa

Sepsi renunță la Bernd Storck după un început dezastruos de sezon Clubul Sepsi OSK a decis să se despartă de antrenorul Bernd Storck, după o...

Dialog satiric: Nuntă politică – Academia Catavencu

– Nu arunci buchetul? – Mai bine te arunc pe tine, că nu mai ești pe liste la alegeri. – Oleu! A venit și șeful...
Ultima oră
Pe aceeași temă