Biroul Permanent al Camerei a decis să trimită solicitarea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu Comisiei Juridice, care trebuie să întocmească raportul în două zile, informează Mediafax.
Citește și: DNA cere arestarea deputatului PNL Theodor Nicolescu, în dosarul lui Horia Georgescu
Raportul Comisiei Juridice va fi discutat, cel mai probabil, miercuri îm Plenul Camerei Deputatilor.
Liderul grupului liberal, Ludovic Orban, a precizat că deputaţii PNL vor vota la vedere în favoarea cererii privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Nicolescu.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului PNL Theodor Nicolescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, în dosarul privind despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 75 de milioane de euro.
Theodor Nicolescu era vicepreşedinte al Comisiei juridice, dar acesta şi-a dat demisia din comisie.